La apus// VOLUMUL II

1: O lună fără ea

PARTEA A DOUA

Paul

Capitolul 1: O lună fără ea

O lună mai târziu

Aud soneria, așa că nu fac altceva decât să deschid.

- Hei. Sunt bine-venit?
-Sigur. Intră, îi fac loc pe lângă mine.

Mă trântesc înapoi pe canapea. Nu-mi pasă că sunt în pijamale și e dezordine prin casă. S-a obișnuit deja cu primirile mele.

- Ce faci? ia el loc lângă mine.
- Nu știu. Nimic schimbat de ieri.
- Pe bune, Paul, cât a-i s-o mai continui așa?
- Nu știu.
- Cum adică? Ar trebui să-ți continui viața. Trebuie să înveți să accepți.
- Nu pot.
- Doamne, își împreună el mâinile la piept. De câte ori am avut această discuție. Paul, trezește-te! am dat de privirea de gheață a lui Patrick.
- Nu pot. Nici nu mai simt că trăiesc. Mi-e rău. Nici nu m-ai pot trăi cu gândul că puteam face ceva. E vina mea. Totul a fost numai din vina mea.

Nici nu mai îmi simt inima în piept bătând. Nu mai simt că respir. Nu mai simt nicio durere fizică. De când ea nu mai e, viața nu mai e la fel. A dispărut orice culoare. A dispărut orice sunet. De ce tocmai mie mi s-a întâmplat? Cu ce am greșit pe această lume?

- Paul? vocea prietenului meu mă aduce pe pământ.

Îmi întorc privirea spre el. Nu înțeleg de ce mai stă cu mine. Putea să-și petreacă timpul alți băieți mai normali decât mine.

- Tu ai auzit ce am spus?

Nu. N-am auzit nimic.

- Dă-mi și mie țigările alea, arăt cu degetul spre mobila din fața mea.

Se ridică după canapea și face câțiva pași până la vitrină. Apucă pachetul și-l aruncă pe masă. Iau o țigare din el și o aprind cu bricheta după măsuța din fața mea.

- Paul, când ai mâncat ultima dată?

Ridic din umeri. Nu prea-mi aduc aminte.

- Mama și cu tata au zis că te vor lua la noi. Pe bune, tu știi cât de rău arăți? Ești o fantomă umblătoare.
- Așa mă simt.
- Tu vrei să mori?
- Ar fi o soluție, continui să fumez nepăsător.
- Paul! Nu, nu e o soluție. Ce ai?
- Nu mai pot, Patrick. Înțelegi?

Nu-mi pasă cum arăt în acest moment. Chiar deloc. Nu mai simt absolut nimic, doar o stare ciudată de a dormi întruna. De mâncat nu mai știu când mănânc. De băut, nici asta. Mă simt ca și cum toată lumea mea s-a prăbușit. Nu mai e nimic. Doar ruine din ceea ce începusem frumos să construiesc alături de ea.

- Ar trebui să mă întorc la servici. Mi-am luat prea multă pauză. Dacă nu mă întorc, mă vor da afară, sting țigarea în scrumieră.

După ce Ella a murit, mi-am luat ceva timp liber de la cafenea. Doar că acea perioadă de o săptămână a trecut și am mai cerut. Șeful s-a certat cu mine și a zis că dacă nu voi reveni în câteva zile înapoi, mă va concedia. Asta îmi mai trebuie acum. Și fără loc de muncă.

- Hai afară. Ce sunt cu draperiile astea trase? se duce și el și trage draperiile.

Imediat pe geam intră raze puternice ale soarelui, făcându-mă să mă încrunt și să-mi pun brațul la ochi.

- De o lună n-ai mai ieșit din casă, hai să încercăm.

Îmi vine în acest moment să-l înjur.