La apus// VOLUMUL II

6: Ca să ne despartă

Capitolul 6: Ca să ne despartă

Ella

Admir poza de pe mobilă. O fotografie cu mine. El chiar a vrut să pună o mică ramă cu poza mea.
Aduce din bucătărie două pahare și le pune pe măsuța de cafea din lemn ce era așezată în fața canapelei.
Pășesc ușor către el, iar cu mâinile îmi cuprinde talia. Eu îi cuprind de obraji și ne sărutăm. Mă simt ca în rai.
— Am crezut că te-am pierdut pentru totdeauna, îmi mângâie fin unul din obraji.
— Și eu la fel! îi zâmbesc.
Luăm loc pe canapea și iau o gură din sucul acidulat cu aromă de portocale.
— Deci, cum ai venit? Ce s-a întâmplat? Sunt foarte șocat, pentru că părinții tăi mi-au spus că ai murit.
Fac ochii mari.
— Și mie părinții mei mi-au spus că te-ai sinucis imediat după ce am fost împușcată..., mă încrunt.
— Cum adică? Așa ți-au zis? Că am murit? se enervează. Doamne, își dă cu mâna prin păr, iartă-mă, dar părinții tăi sunt niște nenorociți!
— Ai dreptate, aprob eu. Nu pot să cred că au făcut tot posibilul ca să ne despartă, îmi dau mie lacrimile.
— Gata, iubita mea, mă cuprinde Paul la pieptul lui. Uite, îmi ridică capul spre el și îmi șterge lacrimile, ei nu au reușit oricât au vrut să ne despartă. Suntem tot împreună, aici!
— Nu mai vreau să mă întorc la ei! Îi urăsc pentru treaba asta!
— Știu, iubire, știu, îmi mângâie ușor spatele. Cum mai e rana?
Ridic bluza, iar el se uită trist la cicatricea de pe abdomen. Aproape că îi dau lacrimile, dar le șterge repede.
— Îmi pare atât de rău, Ella! Dacă știam ce se va întâmpla în seara aia, nu te mai aduceam la mine, spune cuvintele cu regret.
— Nu aveai cum să știi, Paul, mă uit blând la el. Nu aveam nici unul să știm ce se va întâmpla atunci. Tot ce contează e că acum ne avem unul pe altul și nimeni nu ne va mai putea despărți.
— Te iubesc!
— Și eu te iubesc!
Mă sărută din nou. Se retrage și mă întinde pe canapea, apoi se pune deasupra, sprijinindu-se în mâini.
— Nemernicul ăla de Dorian te-a atins? mă întreabă.
— Mă mai pipăia, iar eu îi trăgeam o palmă și îmi spunea că sunt iubita lui.
— O să plătească iar, spune cu ură.
— Cum adică? mă uit la el.
— L-am mai bătut eu de vreo două ori, spune indiferent.
Acum îmi aduc aminte că Dorian a mai venit la mine șifonat.
— Deci tu l-ai bătut?
— Da, dar nu mai contează acum, doar spunea lucruri despre noi.
— Discutăm mai târziu, acum, sărută-mă! îl implor.
Acesta începe să îmi guste ușor buzele, după care coborând pe gât și pe piept, atât cât îi permitea decolteul tricoului. Începe să-mi mângâie corpul și admirându-l.
— Te-aș vrea, spun trecându-mi palma peste pieptul lui.
— Ella, se uită la mine și se înroșește în obraji, nu cred că sunt pregătit pentru asta.
— Nu-i nimic, înțeleg, spun și-l trag din nou în sărut.