La apus// VOLUMUL II

10: Mă gândesc pe unde este

Capitolul 10: Mă gândesc pe unde este

Paul

După 10 ani...

Mă trezesc dimineața și observ răsăritul. Razele soarelui bat fix în fereastra camerei și mă întind puțin.
Iau cheile de la mașină și plec spre service. De ceva timp eu și Patrick ne-am dat seama că avem o pasiune comună legată despre mecanică, așa că avem primul nostru service auto. Ne merge destul de bine și suntem cei mai buni prieteni.
— Ce faci, frate? dau mâna cu el și-l găsesc printre hârtii, în biroul nostru.
— Nu prea îmi merge programul ăsta. Nu știu ce naiba are. A, uite cafeaua ta, ți-am luat și ție, se uită el în direcția paharului de cafea.
Îmi iau o țigară din pachet și mi-o aprind, asigurându-mă că deschid fereastra pentru a nu umple toată încăperea cu mirosul de tutun. Scrumez în scrumiera de sticlă de pe pervazul ferestrei.
— Te-ai gândit ce facem cu acea mașină?
— Care? întreb ca trezit din somn.
— Acel Mercedes-Benz. Îi lipsește o piesă rară, iar proprietarul a spus că o vrea într-o săptămână mașina.
— Se rezolvă, spun sigur pe mine.
— Bine, cum spui tu atunci, dă din umeri și se întoarce la calculatorul lui.
— Auzi, las țigara în scrumieră și mă uit către el.
— Da? îmi răspunde acesta întorcându-se cu fața către mine.
— Ai spus că Ella se va întoarce în viața mea.
Începe să strângă din buze.
— Nu știu, am spus-o ca să te fac să te simți bine. Totuși, nu trebuie să mai tânjești după ea. E atâta timp de când a plecat, sunt atâția ani, e regretul ei. Sigur acum regretă.
— Nu mai știu. A rămas așa pe suflet, expir zgomotos.
— Nah, totuși acum o ai pe Roxana, ce rost mai are să te gândești la Ella. Ea a fost un capitol încheiat în viața ta. Cred că i-ar face rău Roxanei dacă ar știi gândurile tale față de o poveste care a fost în adolescență. Deschide-ți ochii, ești bărbat în toată firea, mă îndeamnă Patrick.
Deși doare ce aud, dar îi dau dreptate. Acum sunt cu altcineva și nu-mi mai trebuie să-mi pese de o persoană care m-a rănit.
Dar chiar și așa, chiar și acum mai am momente în care mă gândesc pe unde este...

Ella

Ajung acasă obosită după încă o zi de lucru. Îmi arunc pantofii cu toc din picioare pe undeva prin hol și mă trântesc pe canapea. Observ că este de abia trecut de 17 și mă întreb pe unde umblă Dorian. Poate a fost o greșeală să mă mut din Timișoara pentru București. Și alegând să fac o logodnă cu el, tot o greșeală a fost. Probabil acum se uită după niște inele. Știu că vrea să facem nunta, dar parcă nu mă simt pregătită pentru acest pas. Nu cred că el e omul care trebuie să-mi fie soț. Nu simt deloc asta. Și atunci de ce mai sunt aici...? Bună întrebare. Sau de ce mai port inelul ăsta pe deget? Poate nu-mi doresc să rămân singură. După ce ai mei s-au mutat definitiv în Italia acum 5 ani, chiar am rămas singură. Și am zis să-mi încerc norocul. Am zis că e ocazia perfectă de a mă realiza prin logodna cu Dorian, dar se pare că nu e ceea ce am plănuit eu.
— Iubirea mea? Bombonică, pe unde ești? se aude ușa de la intrare.
Câteodată chiar îmi pare rău de el.
— Uite ce ți-am adus, scoate de la spate o pungă de hârtie. Am luat tiramisu, știu cât de mult îți plac și am trecut special pe la cofetărie ca să iau, vine și mă pupă pe frunte. Ce ai? se uită mirat la mine.
— Nu am nimic, sunt doar obosită.
— Bine... voi lăsa puțin la frigider prăjiturile fiindcă cred că s-au topit puțin după drum. Merg să mă schimb, îmi trimite un pupic prin aer și urcă scările către camera noastră.
Parcă a devenit obositor să mă mai prefac că e bine între noi, când chiar nu e bine deloc. Nu mai suport să stau atâta timp aici, iar el să creadă că totul e roz între noi.