Cum de-am fost, Doamne, atât de prost?

Partea a IV-a

„Give me the hello's and goodbyes and pack up every morning and goodnight. I want the sunrises and moons" - Matthew Koma - Kisses Back

       „Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavol" era una din descrierile lui preferate și putea jura că era de acord sută la sută cu William Shakespeare care devenise, pentru scurt timp, mentorul său. Abia acum realiza, de fapt, ce însemna să cunoști o femeie adevărată. Alexandra părea o glumă proastă, din toate punctele de vedere, pe lângă zeița din viața lui. Ar fi trebuit să știe mai bine, să nu înceapă comparațiile între cele două, dar nu se putea abține. Era mult prea greu să nu o facă, mai ales când Valeria își etala perfecțiune prin fața lui de câte ori avea ocazia, cam de trei sau patru ori pe săptămână.

       Valeria... „femeie: înger când închide ochii, diavol când deschide gura", mai ales când gura ei era atât de iscusită în absolut toate.

       În sfârșit se putea bucura dracului de viață.

       Era liber!

       Se putea trezi dimineața liniștit, fără a simți pe față respirația caldă și sacadată. Aparatul de cafea pornea la aceeași oră, exact după programul pe care-l stabilea cu o seară înainte. Totul era aranjat și liniștitor. Își făcuse o rutină în cele două săptămâni în care Alexandra plecase, realizând, încetul cu încetul, că nu o mai putea primi înapoi în viața lui. Nu se potriveau nici măcar cât nuca în perete, iar dacă la început a existat o atracție sexuală puternică între ei, acum dispăruse complet. În acel moment avea o păsărică proaspăt ieșită din cuib, una mult mai bună, calitate superioară și cu pedigree.

       Nici măcar nu avea să-i ducă lipsa, având un alt fund pe care să-și așeze palmele și pe care să-l pleznească de câte ori avea chef. Valeria era tot ceea ce și-ar fi putut dori un bărbat, momentele petrecute cu ea erau intense, puternice și îi satisfăcea până și sufletul pierdut. Oricât încerca nu putea găsi nimic rău de zis când venea vorba despre ea dar, știa, în adâncul sufletului său, că femeia aia era mult prea bună pentru a umbla cu unul ca el. 

       Cine era el? Un papă lapte care nici măcar nu-și terminase facultatea, încă, care trăia cu banii de la părinți și care, cel mai probabil, avea să fie dat afară din apartamentul în care locuia pentru că nu-și putea permite chiria singur. Se gândise de multe ori la ceea ce se întâmpla între ei, dar nu putea găsi nici un motiv plauzibil pentru care ea își dorea să-l vadă. În afară de o partidă bună de sex, nu avea nimic de oferit.

       Ce fel de bărbat era el dacă nu era în stare să-și păstreze nici măcar acoperișul deasupra capului?

       Era o glumă!

       O glumă pe care norocul îl lovise peste față, tare și cu ecou.

       De când deschidea ochii și până îi închidea, mintea lui era toată asupra Valeriei și nimic altceva nu mai exista în viața lui.

***

     − Știi aș vrea să ne cunoaștem mai bine și începu să îi mângâie coapsa fierbinte. Momentele în care erau goi și transpirați erau ceea ce el numea „fericire".

       O simți încordându-se și realizase că nu atingerea lui iscusită îi crease acel sentiment. Pentru o secundă crezuse că avea să se întoarcă cu fața spre el, dar ea continua să privească tavanul. Se simțea ignorat, dar începea să se obișnuiască cu reacțiile ei. 

     − Nu îți place punctul în care suntem acum?

        Fața sa nu trăda nici o emoție și ura faptul că nu reușea să o citească. Deloc.