Wings of Freedom

capitolul 16. Lyla

     — N-ar fi trebuit să rămână cu restul? E rănit până la urmă, îi întreb pe câțiva soldați cu experiență. 

     Chiar dacă încearcă să pară că e în regulă, din când în când Levi mai face câte un pas greșit, în mod intenționat, iar inconvenientul său poate fi observat la o privire mai atentă. Cu siguranță și-a dat seama că lovitura s-a mai vindecat și, dacă pentru el nu e, cu siguranță alții ar găsi acest lucru a fi straniu.

     În timp ce ceilalți din Legiune ucideau titanii, cu siguranță n-am fost singura care a observat că tânjea să li se alăture. Probabil nu pentru a omorî bestiile, ci pentru că, într-un fel, a fost lăsat în urmă. Fiind el însuși într-o poziție superioară față de ei, a trebuit doar să stea și să se uite cum cei cu mai puțină experiență ar fi putut muri. 

      — Vezi-ți de treaba ta, fetițo! O durere de picior nu-l oprește pe căpitanul celei mai bune echipe! 

      — Ei, dar nu-i chiar cea mai bună! spune amicul său. 

     — Cum să nu fie? Nu degeaba este specială...

     Cea mai bună sau nu, echipa lui Levi este puternică, dar chiar și oamenii puternici fizic și psihic știu că trebuie să se retragă atunci când nu e loc de câștig. Oricum, Levi nu are astfel de gânduri, în momente ca acestea doar cei naivi s-ar gândi doar la victorie, importantă e supraviețuirea. Și nu mă îndoiesc de căpitan: ar putea să doboare probabil și bestia pe care-am văzut-o mai înainte, în orice condiție s-ar afla. 

     Suntem pe ziduri, iar ei tocmai ce-au terminat să o așeze pe Ymir, ori ce-a mai rămas din ea, pe targă și să o lege astfel încât să nu cadă. Christa, sau Historia cum i spune acum de unii, vine în grabă să-și vadă prietena ce și-a dat viața pentru ei. Ar fi putut să-și țină identitatea secretă în continuare, dar a fost mai importantă pentru ea bunăstarea Christei. Să o știe în siguranță. 

     — Îți dai seama? Acum mai trebuie să transportăm și monstrul acela! comentează un tânăr spre grupul său în timp ce trec toți pe lângă mine. 

     Mă îndrept înspre Eren, gândindu-mă că nu e bine deloc că Reiner și Bertholdt au rămas cu el. Nu-mi doresc nicidecum să intervin în discuțiile lor, dar nu strică să fiu pe aproape. Mikasa vine și ea, în grabă, însă cred că nu din aceeași cauză. Nu doar. Ar veni oriunde după Eren, până la urmă. Mai ales că niciuna dintre noi nu crede că Armin este cea mai bună armă, nu când este vorba de lupta fizică. 

     Puțin mai în față, Bertholdt pare entuziasmat dintr-un motiv anume, ceea ce îi surprinde pe ceilalți. De fapt, ce motive să te bucuri în astfel de momente? Poate că singurul ar fi că nimeni nu a murit ucis de titani, nimeni dintre cei care au ajuns în cele din urmă. Cei care au fost în turn n-au spus nimic de faptul că am luat un corp și l-am îngropat în timp ce ei erau în pericol de a fi mâncați de vii. 

     Oricum era cel mai puțin important aspect. 

     Mai mulți se grăbesc în aceeași direcție. Cățărându-se pe zid, Hannes strigă întruna că nu este nicio gaură în zid. Levi stă și el pe-aproape, alături de toți cei șocați. N-au idee de unde au venit titanii. 

     — Dacă, dacă... au astupat-o? spune unul dintre ei, tremurând de frică.

     — Ce-ai, mă? Bestiile acelea fără minte...

     Hange îl asigură pe Connie că va trimite o echipă să-i verifice satul. Totul pare în regulă. Doar pare, căci în timp ce ceilalți se îndepărtează întrebându-se ce se întâmplă și de ce s-a înnorat cerul, când abia ce apăruse soarele, rămân pe loc și poate doar Tyche mi-a șoptit prin vântul ce s-a întețit să stau și să nu plec. Fiindcă aud conversația celor ce-au rămas și ei.