Wings of Freedom

Capitolul 13. Lyla

     Corpurile au fost așezate în linie, iar Levi le dă târcoale adunând emblemele de pe uniformele lor, o ultimă formă de a-și mai aduce ceilalți aminte cine au fost și ce-au însemnat, pentru ce-au murit. Sub emblemă stă scris numele fiecăruia, identitatea pe care au avut-o. Ivan, Luke, Dieter, Oluo, Eld și mulți alții, toți și-au dat viața și doar o bucată de material a mai rămas important din ei, pe lângă trupurile lor însângerate, rănite, unele vineții, dar toate reci. Seci.

     Lângă mine, Sasha și Connie se uită la pământul de sub ei, apoi la toată verdeața, toată viața ce ne înconjoară, și apoi la morții ce sunt urcați în care ce vor fi trase de cai, ducându-i pe decedați în oraș. Îmi amintesc de bărcile pe care Charon le conduce în Lumea de Apoi, pline de suflete ce-și așteaptă Judecata.

     Zeii sunt peste tot, chiar dacă o națiune nu crede în existența lor, zeii se află oriunde. Nu sunt câți cred oamenii că sunt, nu sunt toți pe care-i slăvesc și sunt divinități și divinități ce privesc popoarele. Uneori, dacă unul are planuri ascunse, vor privi și asupra oamenilor cu care nu are legătură. Ei văd lumea ca pe o operă de teatru, o comedie tragică. Chiar dacă oamenii cred în ei sau nu, vor fi judecați. Dar nu toți cei ce mor sunt conduși ce Charon, unii dintre cei neîngropați, de exemplu, rămân pe malul lumii acesteia, cutreierând până când vor fi. Și dacă nu, atunci vor rămâne spirite pe veci, fără un loc al lor. 

     Plecăm pe cai, câțiva în care păzind trupurile, și doar pașii cailor se aud pentru o vreme. Apoi o șoaptă, două, trei, soldații Legiunii încep să vorbească. Unii se felicită pentru că au rămas în viață, alții dau din umeri, mai trag o ocheadă către decedați. Levi și cu Erwin se apropie, din când în când, de fiecare parte de parcă ar vrea să știe dacă e totul în regulă. 

     — Așteptați-ne! strigă niște oameni din spate. Venim și noi acum! 

     Dar nu vin doar ei, ci alți doi titani îi urmăresc, doi anormali cu exactitate. Alții se strâng din dreapta și din stânga la fel ca o turmă... Sau ca o haită de lupi, savurând frica celor temători încă o dată pe ziua de azi. A fost o zi lungă ce-i drept.

     — Toată ziua aceasta s-a simțit ca o eternitate și se pare că nici acum nu se termină! se plânge cineva din spate.

     Dac-ar ști măcar cum e eternitatea! Levi, dintr-o dată, își schimbă poziția pe la spatele meu și privește în carul cu morți de lângă noi. Își împletește ocheada cu cea a lui Armin și amândoi aprobă ceva, băiatul mișcând din cap. Căpitanul fostei echipe de elită poruncește să fie aruncate din trupuri. 

     — Nu... nu putem face asta, căpitane! 

     — Chiar trebuie? Nu e moral, sunt camarazii noștri! Vă rugăm, noi...

     Dar Levi le taie vorba. O să-i arunce ca pe nimicuri pentru a mai ușura greutatea trasă de cai și pentru a le distrage atenția bestiilor. Nu vor face o selecție a celor ce vor rămâne, ci pe moment vor scăpa de cei la îndemână. Și, astfel, s-ar putea ca Luntrașul să-i întoarcă din drum. Luntrașul acceptă orice ca plată, nu doar bani cum cred unii, ci orice au la îndemână spiritele, ceva de preț cu care au fost îngropați. Până la urmă, doi dintre băieții care au deja un an în Legiune deschid trapa carului, pun mâna pe primul corp și, de parcă s-ar gândi de două ori la această acțiune, ezită. 

     Dar îl aruncă și e călcat de piciorul titanului. O a doua persoană este împinsă din car, iar un titan anormal chiar se oprește și se uită cu mirare la cum se rostogolește. Ca un animal, începe să se rostogolească și el, crezând poate că e un joc. Un comportament dubios și straniu, dar ciudată e și decizia armatei. Niciun respect pentru morți nu există aici!