Dincolo de pereti

III- Incantata!

Privirea Sarei s-a incetosat, iar in fata ochilor i-a aparut un baiat. Stateau  la o masa micuta, de doi. Picioarele ei erau inconjurate de fum si in jur totul era albastru inchis, usor luminat de undeva de sus. Si-a fixat privirea spre tipul din fata ei, care era superb! Era foarte serios, ai putea zice chiar putin incruntat, judecand dupa sprancenele negre, de aceeasi nuanta cu parul, care  aproape se uneau. Avea pometii supti. Cateva fire de par de pe partea nerasa ii atarnau pana pe deasupra unuia dintre ochii albastri, de o nuanta pala, aproape transparenta. Buzele lui s-au departat putin, iar Sara urma sa afle motivul pentru care era acolo, cu el.

       -Sunt aici sa iti spun cine esti si sa te avertizez in legatura cu cateva lucruri, Sara!

       -Cine esti tu si de unde stii cine sunt eu?

       -Sunt Eric, iar tatal meu se numeste Damien, nu ii stii numele, dar stiu ca v-ati cunoscut deja.

       -De ajuns cu asta, noaptea aceasta e cea mai ciudata noapte din viata mea! Eu nu mai inteleg! Spune-mi ce vrei de la mine si de ce vrei sa imi strici somnul!

       -Ceva ce este foarte important pentru tine se afla la tatal meu. Eu sunt aici ca sa te ajut sa il recuperezi.

        -Nu stiu cum sa iti spun, salvatorule, dar suntem in visul meu, asta nu e real, e un vis, asa ca nu inteleg cum ma poti ajuta, a spus Sara, vizibil enervata, deoarece nu pricepuse nimic.

       Sara s-a ridicat de pe scaun si si-a indreptat degetul aratator spre Eric. A vrut sa ii atinga pieptul, dar mana ei a trecut prin el.

       -Deci asa functioneaza cu visul, esti ca o fantoma, adica-

       -Practic sunt o fantoma, dar odata ce ajung in camera ta, pot sa fiu mai mult de atat, daca stii ce zic.

       Sara il privea blocata. Cum ar fi trebuit sa reactioneze la asta?

        -Glumeam doar, nu te uita la mine asa! Cand ajung, cum ar veni, in lumea oamenilor, arat exact ca voi, ca un om. Tot ce trebuie sa faci tu este sa ma chemi.

      -Si cum ar trebui sa fac asta?

      -Cand te trezesti, vino in fata oglinzii, pune mana pe ea si doar striga-ma de cateva ori! Asa o sa ne intalnim si o sa discutam mai multe lucruri. Bun, acum dormi. Sh...

                              *

       In dimineata imediat urmatoare, cum s-a ridicat din pat, Sara a facut exact ce a spus Eric sa faca. S-a indreptat spre oglinda, acolo unde, dupa cum i se spunea in vis, urmeaza a doua cea mai ciudata aventura a ei, incerca sa scoata o fantoma dintr-o oglinda. Si-a lipit usor varfurile degetelor de suprafata in care i se reflecta chipul, apoi a strigat de doua ori numele lui Eric. Niciun raspuns. A strigat inca odata, apoi a inteles ce urmeaza, cand a vazut o pata neagra apropiindu-se, care apoi s-a marit incet si a ajuns sa infatiseze expresia lui Eric. Baiatul i-a intins Sarei mana, aceasta i-a prins-o si l-a tras spre ea. Tipul misterios a facut cateva tumbe pana la contactul cu podeaua, dar parea in regula, desi Sara tot l-a intrebat daca e bine.

       -Sunt bine, nu mai fac asta asa des ca inainte, dar nu mi-e greu.

      -Acum spune-mi, te ascult.

      -Ce sa iti spun? Ce vrei mai exact sa stii?

      -Tot, reluand lista de intrebari pe mi le-am pus si despre tine si despre tatal tau...Ce sunteti? Cum de stati in pereti? Ce e cu colierul acela stupid?

       -O iau cu inceputul, sper ca ai destul timp sa asculti povestea vietii mele, dar si putin din a ta. Damon era bunicul meu, care s-a casatorit si are un fiu, Damien, apoi s-a despartit de femeia aceea, iar Damien a ramas in grija lui, urmand apoi Damon sa fie impreuna cu bunica ta, Kathrine, care l-a omorat si i-a luat toata puterea, alegand in locul lui sa-si traiasca viata, una normala, alaturi de un om de rand.