În curs de rescriere!!
Nimeni nu l-a întrebat pe Malach Knight de ce îşi ura atât de mult viața. De ce s-a afundat singur în propria mizerie, lăsându-se să zacă în întuneric şi singurătate. De ce îşi dorea cu atât de multă ardoare să dispară...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Mântuirea şi dezastrulsuntacelaşilucru"
Mâinile îmi tremurau pe paharul cu cafea, însă îmi spuneam că era din cauza frigului pentru a-mi păstra nepătată demnitatea, chiar dacă erau probabil douăzeci de grade. Am privit gardul impunător din fața mea și modelul frumos al florilor de metal în culori aurii, care îl transformau într-o operă de artă, în adevăratul sens al cuvântului.
Am străbătut suprafața dură a metalului, până privirea mi-a căzut spre partea de sus a acestuia. Am înghițit în sec, dându-mi seama că acolo se oprea admirația mea cu privire la acel gard.
Am făcut câțiva pași în spate pentru a-l putea vedea în totalitate, astfel încât să nu mai fiu nevoită să-mi dau capul pe spate. Întreaga porțiune de deasupra acestuia era brăzdată de sârmă ghimpată, excluzând orice posibilitate ca cineva să intre pe acea proprietate. Sau să iasă.
M-am uitat la ceasul de la încheietură și am văzut că mai erau zece minute până la ora stabilită de domnul Knight, posibilul meu șef. Aș fi făcut o impresie bună dacă ar fi știut că am ajuns mai devreme, însa am decis să iau din acele minute pentru a încerca să mă gândesc.
Nu-mi dădeam seama dacă ceea ce făceam era corect sau greșit. Îmi spuneam că totul avea să fie bine, însă nesiguranța reușea să mi se strecoare prin toți porii asemenea unui venin. Nu era vorba de suma de bani primită, din contra era mai mult decât aș fi putut vreodată să-mi doresc pentru experiența pe care o aveam, însă simțeam ceva, o senzație, pe care momentan, nu puteam să mi-o explic. După ce am absolvit facultatea am încercat să aplic la posturile oferite de spitalele publice. Am eșuat lamentabil , nu doar prin faptul că nu corespundeam cerințelor lor privind anii de muncă, eu absolviind acum un an și jumătate, dar și salariul oferit era destul de mic.
Am început să îmi rod unghia de la degetul mare și să mă rotesc în cerc. Timpul se scurgea, însă am continuat să îmi fac diferite scenarii.
Nu prea știam mare lucru despre ceea ce urma să întâmpin în familia Knight. Detaliile despre contract și pacient aveam să le discut azi, însă restul situației îmi era încă în ceață.
Am inspirat adânc, privind încă odată ceasul. La naiba, au trecut mai mult de zece minute! Am apăsat pe sonerie și am așteptat ca cineva să vină să mă întâmpine.
După câteva secunde bune în care am trăit cu impresia că nimeni nu avea să-mi deschidă, am auzit un sunet ca de lacăt descuiat, urmând să văd cum poarta s-a deschis automat. Mâna mi-a înghețat pe clanță și mi-a luat câteva ceasuri ca să realizez că nu era o fantomă, ci o chestie performantă pe care nu mi-aș fi putut să mi-o permit nici dacă mi-aș fi vândut toate organele din corp. Am făcut, în cele din urmă, câțiva pași pe poteca brazdată de pietre frumos colorate, oprindu-mă puțin pentru a analiza locul în care mă aflam.
