În curs de rescriere!!
Nimeni nu l-a întrebat pe Malach Knight de ce îşi ura atât de mult viața. De ce s-a afundat singur în propria mizerie, lăsându-se să zacă în întuneric şi singurătate. De ce îşi dorea cu atât de multă ardoare să dispară...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Madnessislikegravity. All it needsis a littlepush"
Priveam cum picăturile se scurgeau lent pe geamul autobuzului, analizând dârele umede pe care le lăsau. Vremea nu se îmbunătățise deloc, ci părea că o furtună de toată frumusețea avea să se pornească în câteva minute.
Un tunet a apărut, luminând cerul întunecat.
Mi-am ridicat geanta, oftând la vederea apei ce se scurgea din ea. Mi-am mușcat buza de jos și am încercat să înlătur surplusul de apă de pe ea.
De când am plecat din stație mi-a fost frică să o deschid pentru a mă uita la ce era înauntrul ei și mai ales la documentele despre Malach Knight. Documente care probabil erau distruse și care speram că erau doar niște copii.
Am pus geanta pe scaunul de lângă, hotărâtă să îi dau de cap mai târziu, și mi-am îndreptat privirea către ceas. Mi-am trecut fugitiv mâna prin păr iritată, când am constatat că acesta nu și-a mai schimbat ora de cel puțin treizeci de minute. Dacă lucrurile din geantă mai aveau șansa să scape nevătămate, nu puteam spune și asta despre obiectul din jurul încheieturii mele.
Acum mi-am dat seama de ce majoritatea persoanelor tindeau să cumpere lucrurile waterproof.
Într-un final am decis să mă uit la ceasul de la telefon. Mi-am băgat mâna în buzunarul din dreapta al pantalonilor, însă acesta era gol. M-am încruntat, verificând rapid și la cel din stânga, însă nimic.
Am tras aer printre buzele întredeschise și mi-am făcut curaj să mă uit în geantă, gândindu-mă că poate l-am pus acolo. Am scos lucruri la întâmplare, printre care și dosarele de la domnul Knight. Le-am analizat fugitiv, simțind cum mi s-a luat o piatră de pe inimă când le-am văzut intacte. Țiplele le protejaseră de ploaie și doar câteva picături reușiseră să păteze prima pagină a dosarului. Am trecut mai apoi la a scoate restul obiectelor, însă în afară de un parfum, portofel și un pachet de șervețele nu mai era nimic.
Părea ca și cum telefonul se evaporase.
Mi-am proptit capul de geam, scrâșnind din dinți odată ce mi-am simțit frustrarea crescând. Probabil îmi căzuse pe podul ăla sau și mai rău în mare, cât timp am stat suspendată în aer.
Amintirea încă proaspătă mi-a creat fiori pe șirea spinării.
Am închis pentru câteva momente ochii, iar în față mi-a apărut chipul bărbatului de pe pod. Aveam o imagine clară asupra trăsăturilor sale și știam că nu-mi va fi deloc ușor să uit această zi. Mi-am mușcat buza de jos și i-am deschid rapid înapoi, fixându-mi privirea asupra locului gol de lângă mine în încercarea de a-mi limpezi mintea de orice gând.
