MALACH

Prolog

Voiam să scap, să mă simt normal odată în viață, să știu că pot lua singur propriile decizii și că niciun cuvânt nu mă poate influența. Am ales cel mai insignificant lucru pe care un adolescent putea să îl facă, dar apoi m-am simțit iarăși captiv într-o minte străină, hipnotizat de cuvintele ce încă și azi le aud lovindu-se ca un ecou de pereții minții mele.

Cineva se afla în interiorul meu și nu părea că voia să-și împartă teritoriul. Eu eram intrusul în propriul corp, eram cel care trebuia să dispară. Dar el nu mă putea alunga, chiar dacă era mai puternic și mai influent decât mine.

Și în acea zi a găsit acea portiță de care avea nevoie să conducă iarași, să mă îngenunchieze și să mă prindă în lanțuri din fier încins. Pentru mine fiecare pas era ca și cum aș fi mers pe cuie, însă pentru el nu era altceva decât extaz și o bucurie sadică. A început să râdă în timp ce pașii lui mă conduceau pe holurile căminului meu. Al nostru.

Zâmbetul mi s-a implementat pe față și atunci simțeam că aveam să vomit. Aș fi vrut să plâng, însă orice gest era revendicat de el. Eu eram doar o carcasă goală pe care să o posede, nimic mai mult.

A început să se joace cu mine și a deschis uși la întâmplare, cu toate că știa casa asta la fel de bine ca mine. Voia să mă umilească și mai mult decât era omenește posibil, să îmi arate că mă avea la degetul mic.

Un râs îngrozitor mi-a părăsit gâtul, fiind prea târziu să îl opresc, în momentul în care am ajuns în bucătărie. Am privit scurt împrejurimile, observând cum umbrele obiectelor prindeau diferite forme. M-am frecat la ochi, însă acestea au continuat să se miște înnebunitor în jurul meu.

Am tras aer printre buzele întredeschise și, din instinct, m-am îndreptat spre sertarul cu tacâmuri, încercând să ignor furtuna de sunete din jurul meu. L-am deschis, iar privirea mi-a alunecat asupra lamelor ce străluceau în lumina lunii.

Am ridicat unul dintre cuțite, fiind atent să îl aleg pe cel mai mare și mai ascuțit, testându-l în propria palmă.

Sângele a început să curgă rapid, împrăștiindu-se pe suprafața teșghelei, câteva picături ajungând pe gresie. În întuneric părea ca și cum ar fi fost smoală, iar aerul a început rapid să prindă un miros metalic ce mi-a făcut stomacul să se întoarcă pe dos.

Cu toate acestea, rezultatul i-a adus lui un zâmbet pe chip. Se afla ascuns în întuneric printre celelalte umbre, dar încă reușeam să-i disting jumătatea de chip luminată de razele lunii ce intrau pe geamul mare din bucătărie.

Căldura sângelui continua să-mi persiste în palmă. Trebuia să mă opresc, știam că era necesar să fac asta, însă, cumva, faptul că simțeam ceva, chiar și durere, mă făcea să mă simt viu. Însă nu puteam să continui să mă tai. El mai avea nevoie de mine viu și sănătos ca să îi fac capriciile, iar în seara aceea aveam să i-l îndeplinesc pe cel mai mare.

Pașii mei au continuat să parcurgă distanța dintre bucătărie și scările care duceau la etaj. Am urcat cât de silențios am putut, chiar dacă în interiorul meu urlam după ajutor ca cineva să mă salveze.

Dar ceea ce nu știam atunci era că nu eu eram cel care trebuia salvat. Eram oricum pierdut printre monștrii. Eram deja unul. Ceilalți erau cei care trebuiau să dispară din calea mea. Cadavrele urmau să cadă la picioarele mele, iar ceea ce era cel mai trist era că nu puteam să fac nimic în această privință.

Inima a început să îmi bată cu putere în piept, iar cuțitul îmi tremura în mână stangă.

Vocea lui s-a făcut iarăși auzită, șoptindu-mi că era timpul să trecem la un alt nivel. Mi-am spus că totul e doar în capul meu. Trebuia să-mi revin. Dar eram mult prea slab, iar cel de lângă mine era un păpușar mult prea bun. Și totul... totul părea mult prea real.

Am numărat două uși, una aflată lângă alta, inspirând puternic aerul de mosc și iarnă ce dăinuia în casă. M-am lăsat condus de sevrajul pe care mi-l indusese, fiind în același timp atent să nu scot vreun zgomot. Am început să număr în gând, știind că acela era sfârșitul.

Am deschis ușor ușa.

Unu.

Am mers până în dreptul patului lor și i-am privit dormind.

Doi.

Am închis ochii și am clacat.

Trei.