Patru zile trecuseră din momentul in care pieptul lui Jungkook fusese străpuns de săgeata otrăvită care îi era menita lui Yoongi, bărbatul continua sa se blesteme singur in fiecare zi pentru că trebuie să fie mai mult la atent la ceea ce se întâmpla în jur.
Organismul băiatului era slab pentru că el în sine era slab și otrava îl mistuia încet pe interior spre disperarea bărbatului și a doctorilor care veniseră din fiecare regat pentru a îl ajută pe cel mic, Yoongi nu-și mai putea aminti râsul băiatului și încerca să și-l imagineze cum ii zâmbea așteptându-l mereu cu aceași energie și același zâmbet pe față. Lacrimile au început din nou să ude chipul bărbatului facandu-l sa se simtă cu adevărat neputincios, Ordinul decisese că locul unde era tratat și ținut cel mic trebuia să rămână ascuns chiar daca prințesa fusese asasinata in mijlocul nopții. Casa sărăcăcioasă la exterior ii făcea pe cei din jur sa se gândească daca nu cumva era părăsită când totul era diferit la interior, ascunsă de ochii curioșilor căsuță mică era cel mai sigur loc.
— Trebuie sa fie puternic, a spus pe un ton încurajator Jin asezandu-se pe podea langa fratele său. Jungkook o sa lupte pentru tine.
— Știu asta, a suspinat. Nu știu dacă merit asta, a continuat pe un ton trist. Oare merita sa sufere el atât pentru mine?
— Oamenii vin și pleacă, alaturi ne rămân doar cei meniți sa ne fie aproape toată viața și Koko cu siguranță face parte din acea categorie specială.
— Vreau să mă căsătoresc cu el și să am o familie.
— Pot vorbii cu preotul de la Curte sa va facă o mica slujba daca asta o sa te facă să te simți mai bine.
— Te rog, adu și inelele bunicilor din partea mamei și cele din partea tatălui rămân ale tale și ale lui Namjoon.
Cu o plecăciune Jin a părăsit camera in timp ce Yoongi doar a oftat ca mai apoi să-i sarute mana băiatului care respira destul de greoi, incet corpul său a fost ridicat și scuterul de sub el a fost tras într-o parte ca mai apoi bărbatul să-l șteargă cu grija, repeta aceeași acțiune de câteva ori pe zi și nu se simțea deloc scârbit. După ce a schimbat scutecul băiatului a căscat lung asezandu-se din nou pe podea, era obosit și abia dacă închisese un ochii de când băiatul fusese mutat aici, se simțea responsabil pentru tot ceea ce se întâmplase și își dorea ca puiul sau se trezească și să-i zâmbească spunând că totul o sa fie bine.
— Yoon, a șoptit greu băiatul fără să deschidă ochii și bărbatul a ignorat sunetul subțire crezând că visează. Yoonie, a șoptit la fel de greu cel mic ridicandu-si brațul și lasandu-l sa cadă peste cotul bărbatului care și-a întors capul privindu-l uluit pe băiat. Sete, a murmurat usor.
— Imediat, a sărit bărbatul direct langa măsuța pe care se afla carafa plina cu apa și un pahar pe care l.a umplut și a gustat să vadă dacă e prea rece. E buna, a anunțat. Te ajut eu sa te ridici, rana încă sângerează ușor.
Brațul bărbatului s-a înfășurat în jurul corpului celui mic ridicandu-l ușor ca mai apoi cu mana libera să-i așeze paharul la gura lasandu-l sa bea singur.
— Mai vreau, a murmurat obosit.
— Îți dau mai târziu, iubire. Corpul tau cere pentru că au trecut multe zile dar nu trebuie sa exagerăm, bine?
— Mhm.
— Mi-am făcut atâtea griji, a suspinat înainte să-l așeze pe perne. Credeam că...
— Tu bine?
— M-ai salvat, iubire. Niciodată nu o sa te pot rasplatii suficient. Jin a spus că o să vorbească cu preotul să ne facă o slujbă, bineînțeles dacă și tu vrei sa mai fi soțul meu.
— Vreau, a reusit sa răspundă după un moment. Obosit.
— Dormi, iubirea mea, a spus sărutându-i ușor mana. Promit sa fiu aici când ochișorii tai se vor deschide.
— Te iubesc, regele meu.
