Rosa

Fuga

Rosa

Capitolul 4

Laurențiu

  Pe când ajung înapoi,Alin terminase de pus atela ghipsată, îi bandajase capul și îi puse o perfuzie ca să o stabilizeze pe fată.
-Gata frate,totul e în regulă este stabilă fata.Am să mai trec mâine să îi mai pun o perfuzie și să o mai consult să vedem cum evoluează tot.Dacă cumva se trezește și cere apă,deși nu cred,să îi dai doar puțină nu multă deodată.
-Sigur bro,așa am să fac.Mersi mult pentru tot.
-Frate eu te-am ajutat acum că îți eram dator,dar să nu mă amesteci cumva în nimic necurat.Înțelegi?
-Da frate,sigur, cum spui tu...
Zicând astea îl însoțesc până la ușă iar el pleacă fără să se mai uite înapoi.

Rosa

  Stau în pat și mă gândesc la planul meu de a evada:"Pe geam nu am cum,sunt gratii cred că doar pe ușă aș avea posibilitatea"...când aud ușa deschizându-se iar pe ea intră domnul care mă ține aici și medicul de data trecută:
-Bună ziua domnișoară,ne simțim mai bine azi?Am venit să scoatem ghipsul,văd că vânătăile de la cap se vindecă repede.Bandajele de la cap mi le scoase cu câteva zile înainte.
-Sunt bine,răspund eu sec.
-Ok i-a să vedem atunci dacă chiar este așa.
Și își deschide geanta din care scoate o foarfecă și începe să îmi taie ghipsul.
După ce termină să mi-l scoată și îmi examinează mâna îi zice domnului înalt ce să îmi ia de la farmacie,să mă pot vindeca mai repede.Apoi amândoi ies pe ușă afară.
După vreo jumătate de oră domnul înalt se întoarce în cameră cu o farfurie de mâncare și cu apă pe o tavă:
-Domnule...
-Laurențiu e numele meu.
-Domnule Laurențiu,dacă nu este prea mare deranjul puteți să îmi aduceți vreo carte de undeva?Mă cam plictisesc aici.
-Iar numele tău este...
-Rosa,domnule,mă numesc Rosa.
-Bine,Rosa,aici nu am nici o carte dar când merg la farmacie am să trec să îți iau și o carte ca să nu te plictisești prea tare.Iar acum ia și mănâncă.
-Mulțumesc,mai zic eu.Iar el se ridică și merge spre ușă.
Peste o oră intră din nou în cameră cu o carte în mână și cu o cutie cu medicamente:
-Uite ai aici cartea promisă iar din medicamente am să îți dau unul acum și unul  mâine să ți se poată vindeca vânătăile cât mai repede.
- Dar am nevoie de un pahar de apă,nu mai am nimic rămas din celălalt ca să pot bea medicamentul,îi zic eu.
-Acum merg să îți aduc.Mă întorc îndată.

Iese pe ușă și nu o mai închide cu cheia de data aceasta:"Acum e momentul să dispar" îmi zic în gând.Deschid ușa încet și scot capul pe hol,ascult puțin...nimic liniște deplină doar ceasul agățat sus pe perete ticăia:când tic,cand tac.Ies afară din cameră pâș,pâș și încep să cobor scările,inima îmi bate să îmi spargă pieptul nu alta,când ajung jos la capătul scărilor arunc privirea spre stânga mea,nimic, apoi spre dreapta.Din partea dreaptă se aude un zgomot de sticlă spartă iar după aceea pe Laurențiu înjurînd.Îmi văd în continuare de drum,mai am doar trei pași până la ușă și sunt liberă,fac doi pași ușor să nu fiu auzită iar la al treilea pun deja mâna pe clanța de la ușă când simt o mână pe umărul meu...
-Unde te grăbești așa  puștoaico?
De speriată ce sunt amuțesc,iar el:
-Vino să ne întoarcem în cameră avem de discutat serios.
Îl ascult și merg în camera de unde înainte am pornit cu atâta speranță...
- Uite ce e Rosa,eu nu te pot lăsa să pleci pentru că îmi fac probleme mari cu poliția. Și oricum nu ai la cine să te întorci,ai tăi nu mai sunt.
-De unde știi tu domnule?zic eu cu lacrimi în ochi.
-Pentru că m-am interesat și sunt morți.
-Nu te cred domnule!
-Dar este adevărul,chiar dacă nu crezi,să știi.Din păcate va trebui să te mulțumești cu mine pentru că vei rămâne cu mine.
-Nu mă puteți obliga!Vreau la părinții mei,nu vreau să fie morți!strig eu cu lacrimile arzându-mi obrajiii.
-Știu că vrei,dar va trebui să te obișnuiești că ei nu mai sunt și tu mă ai de acum doar pe mine și pe nimeni altcineva.
Apoi iese pe ușă afară iar eu îmi îngrop fața în pernă și plâng moartea părinților mei...