Viața Amayei era simplă și obișnuită până când, într-o noapte, întâlnește un tip plin de sânge în mijlocului drumului.
Viața ei ia o întorsătură uriașă când află că tot ce știa despre lumea în care trăiește este o minciună.
Fără s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Rămânem singuri, iar teama pe care o simt acum este, pur și simplu, atât de puternică încât îmi este greu să vorbesc.
Îl privesc fix, fiind atentă la fiecare gest de al lui. Dacă ceva este în neregulă, să am timp să fug. Nu știu de ce mă sperie așa, dar o face.
― Nu trebuie să îți fie teamă de mine, rostește, băgându-și mâinile în buzunare.
― Nu-mi este teamă, mint, dar vocea mă trădează.
Pufnește scurt și face un pas mic spre mine, dar suficient încât să devin încordată.
― Ești sigură? rânjește. Te-aș contrazice.
― Cine ești? îl întreb, sperând să primesc un răspuns mai clar.
― Ți-am spus, sunt...
― Da, da, ești Ismail. Dar cine ești tu, Ismail? Nu te cunosc și am trăit în orășelul ăsta minuscul o viață întreagă.
Îmi este frig, iar sacoul lui Edward nu mă ajută aproape deloc, gerul iernii făcâdu-mi pielea de găină. Îmi strâng mai bine haina în jurul meu în timp ce Ismail vine tot mai aproape de mine până când ne mai desparte doar câțiva centimetri.
Este îmbrăcat, din nou, foarte subțire, dar el nu tremură.
― Sunt nou în oraș, mă informează, în cele din urmă.
Oh, asta explică câteva lucruri, dar totuși, nu destule.
― Unde?
― Contează, Amaya?
― De unde îmi ști numele, Ismail? îmi înclin capul, iar buzele i se resfrâng puțin când îmi zâmbește.
― Ce căutai în noaptea aia pe drum, rănit în halul ăla?
Știu că întrebările mele curg fără oprire, dar nu mă pot abține. Am strâns atât de multe întrebări în săptămânile care au trecut de când l-am găsit, încât acum, că am ocazia să le găsesc răspunsul, nu mă pot abține.
― Pui cam multe întrebări, mi-o taie.
Strâng din buze, deloc mulțumită. Ochii lui mă sfredelesc într-un mod care-mi face grea și simpla respirație. Mă face să-mi doresc să-i ating pielea albă ca porțelanul, mult prea albă. Arată frumos. Atât de frumos încât îți este greu să îți muți privirea.
