Umbra Luminii

𝓒𝓪𝓹𝓲𝓽𝓸𝓵𝓾𝓵 𝓼𝓪𝓼𝓮

       

         Ora de spaniolă ar fi fost plictisitoare în mod obișnuit, însă nu mai este deloc așa, având în vedere că Edward mă privește insistent încă de când a început ora. Ba chiar, mi-a trimis și câteva bilețele prin Ed, tipul blond care stă între noi. Acesta a oftat de câteva ori, dar privind privirea amenințătoare a lui Edward, a cedat, în cele din urmă. 

         Nu am deschis nici un bilețel, chiar dacă le am pe bancă, și nici nu am de gând să le deschid. Să-l ia naiba pe Edward dacă crede că va reuși să mă miște în vreu fel cu bilețelele astea. Așa cum m-a ignorat în cele două zile trecute de la bal, așa să mă ignore și de acum în colo.       

        ― Buen día, estudiantes! ne urează profesoara, chiar înainte de a se ridică de la catedră, în secunda următoare în care se aude clopoțelul.

         Mă mișc cu încetinitorul, dorind să-l las pe Edward să plece primul, dar nu am eu norocul ăsta. Îi simt umbra asupra mea în timp ce eu îmi introduc caietul în rucsac. Închid ochii frustrată și îmi ridic, scurt, ochii spre el.

          ― Ce mai faci, Amaya? mă întreabă , precaut.

          Închid rucsacul cu mișcări rapide și dau să trec pe lângă el, dar se postează în calea mea, tăindu-mi fața.

           ― Ce vrei? mă răstesc, strângând în mână cureaua rucsacului.

          ― Nu te las în pace pănă nu-mi acorzi zece minute, îmi spune pe un ton hotărât, căutându-mi privirea.   

          ― Dacă nu vrei să te alegi cu o palmă peste cap, mă vei lasă dracu' în pace! șoptesc precipitat, dar tot atrag câteva privire interesate de la elevii care încă nu am părăsit clasa.

          Edward este amuzant de amenințarea mea și speriat nu pare a fi, căci în caz contrar s-ar da din calea mea.

          ― Te rog, Amaya! insistă.

         ― Nu! Nu! Și nu! Ți-am dat deja o șansă, dar te-ai șters la fund cu ea, Edward. Nu vreau să mai vorbesc cu tine, punct!

         Cu aceste cuvinte nu prea drăguțe din partea mea, trec pe lângă el, ușurată că, de data asta, nu mă urmează.

         Undeva, în depărtare, o văd pe Paige stând de vorbă cu tipul care a însoțit-o la bal. Este un tip de treabă, deși nu am stat prea mult de povești, dar par să aibă o chimie aparte, iar asta mă bucură. Decid că nu are rost să îi deranjez, așa că mă urc în mașină.

          Fiind ultima oră pe ziua de astăzi, merg la bibliotecă pentru a împrumuta niște cărți și pentru a scrie referatul acolo, plăcându-mi liniștea, dar și multele surse de informații.
        
          Când ies, zăpada s-a cam topit, dar din cauza frigului pe jos este o gheață subțire și,  pe deasupra, razele soarelui au dispărut. V-a trebui să fiu atentă și să nu conduc cu viteză, după cum îmi amintește bunica în fiecare zi. De parcă aș avea obiceiul de a conduce repede, vreodată.