Before I die

III

                                                                                                  Prezent

                                                                                                     Sky

     Am tăiat cu o linie tot exercițiul și am luat-o de la capăt. La naiba. X+Y=20? Eu am calculat cu 30. Am mai spus vreodată cât de mult urăsc sistemele de ecuații liniare? -x+2y=1. De ce nu-mi iese? Presimt că o să iau 4 de data asta. Testul ăsta e mai greu decât mă așteptam, iar eu nu sunt chiar bună la matematică.  
   -Nu îți iese pentru că ignori relația a doua care ți se dă în cerință. Trebuie să o folosești ca să aflii diferența dintre primii doi termeni.  
    Samantha era lângă bancă mea, uitându-se în foaia de test. Din câte știam, a fost populară, nu tocilară la mate. Nu cred că profesorii se așteaptă ca o fantomă să îmi sufle la test. Oricum nimeni în afară de mine nu o vede. Îi urmez indicațiile și mă folosesc de a doua relație, așa cum ea începe să-mi dicteze. Aș vrea să-i spun "Mulțumesc" după ce mă ajută să termin exercițiul cum trebuie, dar dacă aș face asta, lumea ar crede ori că vorbesc singură și că sunt nebună, ori că-i mulțumesc unui coleg care mi-a aruncat o copiuță, ceea ce ar fi mai puțin probabil, pentru că eu nu am prieteni.  
    -Deci mă vezi, mă auzi.. Nu poți să te mai prefaci! Dacă nu știai că sunt aici, nu ai mai fi făcut tu exercițiul ăla.  
     Mi-am dat ochii peste cap, realizând că avea dreptate. Știu că-și dăduse seamă oricum de când apăruse pe lângă mine că știu de ea, pentru că îi plăcea să stea lângă mine la ore și să-mi povestească despre ultimele bârfe pe care le aflase înainte să moară și asta nu mă lasă de loc să mă concentrez. Mereu îmi puneam capul pe bancă și îmi acopeream urechile, scrâșnind din dinți, moment în care începea să râdă, spunându-mi "Știu că mă iubești".  
   S-a îndepărtat de banca mea, așezându-se într-un colț al clasei și așteptând ca oră să se termine. Am încercat să-i fac discret semn din cap să vină să mă ajute și la ultimul exercițiu. Nu poate să mă lase la greu. Dar Samantha nu se obosea să se mai uite în direcția mea. La naiba, degeaba e bună o fantomă care știe matematică dacă nu te ajută până la capăt!  

  

  

    -Bun, acum știi că te văd. Oricât de tare am încercat să mă prefac că nu știu de tine, zilele astea ai fost o pacoste.  
    -Asta era și intenția, de fapt. Știam că mai devreme sau mai târziu o să cedezi nervos, eu doar am așteptat să faci asta.  
    -Mulțumesc că m-ai ajutat și la ultimul exercițiu, apropo, i-am spus, uitându-mă urât la ea și încercând în același timp să fiu atentă la șosea.  
   Stăteam la volanului Ford-ului tatălui meu, conducând spre casă. Voiam să ajung o dată și să mă trântesc în pat, uitându-mă la un film siropos și mâncând ciocolată. Nu aveam o dispoziție prea bună.  

   -Îmi pare rău, dar eu nu susțin copiatorii. E destul că te-am ajutat la exercițiul ăla. Crezi că nu am văzut cum te uitai insistent la mine? Dacă alții au văzut și ei asta? Ar fi crezut că te uiți la un perete! 
    Mi-am dat ochii peste cap și am ridicat încet volumul muzicii, încercând să nu o mai aud. Nu mă interesează ce spune o fantomă. Samantha trebuia să fie dusă, în iad sau în Rai. Nu înțeleg de ce încă umblă pe aici, terorizându-mi viața. Samantha trebuie să plece! E posbil ca ea să aibă treburi neterminate pe care trebuie să le rezolve înainte să plece definitiv? Nu suntem într-un film, Sky. Cine știe de ce nu a plecat. Da, chiar nu suntem într-un film. Nu e că și când eu chiar pot să văd și să vorbesc cu o fantomă.
    -Mergem acasă, da? m-a întrebat ea și mă gândeam cum Dumnezeu puteam să o aud chiar și peste muzica atât de tare. 
   -Acasă? Da, eu mă duc acasă, dar tu nu. Nu vii cu mine. Dacă te văd, asta nu înseamnă că trebuie să fim și prietene!     
    Samantha s-a uitat urât la mine și s-a afundat în scaunul ei. Nu o să scap de ea, să fim serios. Știu că, din moment ce sunt singura persoană care o aude, o să se plimbe mereu după mine, povestindu-mi bârfe sau plângându-se de situația în care se află. Am parcat mașina în fața casei și m-am dat jos, închizând ușile. După ce am făcut câțiva păși, mi-am adus aminte că și Samantha era cu mine, întorcăndu-mă brusc. Ea bătea cu palmele în geam, strigând "Deschide mașina, lasă-mă să ies". Mi-am dat ochii peste cap. Cum aș putea să nu-mi pierd răbdarea când Samantha necesită atât de multă "atenție"?  
   -Ești o fantomă, nu poți pur și simplu să treci prin portieră sau ceva? Eu nu mă întorc din drum pentru tine.  
    Mi-am continuat drumul spre camera mea și aproape că puteam să aud cum mă înjură, dar cui îi păsa? Mama era cufundată în treburile ei în bucătărie așa că nu m-a auzit când am venit. Pur și simplu m-am descălțat, observând poza lui Jonas din nou. Bună, frățioare. Ce am mai făcut azi? Știi tu, am dat un test la mate, o fantomă m-a ajutat să copiez, chestii normale. Am început să râd. Trebuie să vorbesc cu mama despre asta, poate ea știe o metodă prin care să scap de Samantha. Oricât de mult mi-ar plăcea să o folosesc pe post de spion sau altele, este timpul ca ea să dispară.  

    Ceea ce este scris cu italice este ce spune constiinta personajului in mintea acestuia. Sper sa va placa acest capitol :*