Before I die

VI

         

                                                                                         În urmă cu 10 ani

                                                                                                        Jonas

  

    Liniște, liniște, liniște, liniște. E prea multă liniște. Atât de liniște încât pot să aud cum îmi bate inima.

 Și mi-e frică. Mi-e frică să nu vină și să mă găsească. Nu știu unde e Sky, mereu pleacă noapte și vine dimineață. Mama îmi spune că mai vine uneori să doarmă cu ei pentru că îi este frică și ei să stea noapte aici. Spune că eu nu pot să o protejez de mostru.

  Aud cum o creangă se rupe. Un zgomot normal pentru o astfel de noapte, Jonas. Dar tot tresar când îl aud. Chiar dacă este un zgomot ca oricare altul, îl aud ca și când cineva apasă un trăgaci și mă cuprinde panica. Gândurile care deobicei mă ajutau să uit de frică acum nu-mi mai sunt de folos. Ceea ce mi se părea o dată normal acum se transformă în demoni și criminali. Acum stau și ascult orice alt zgomot, sperând ca liniștea să nu mai plece niciodată. Orice alt zgomot este adăugat paranoiei și mi-e frică să deschid ochii ca să descopăr orice formă înfricoșătoare pe care mintea mea o poate crea. Stau singur, în teroare.

   Teama crește în mintea mea cu cât încerc să găsesc o scăpare de orice m-ar putea răni. Îmi aduc aminte ce m-a învățat Sky- trage pătura peste cap, așa că fac întocmai. Aud în continuare zgomote dar nu-mi mai par la fel de înfricoșătoare. Mă gândesc că dacă nu mă văd, sunt în siguranță. Este foarte cald sub pătură, dar nu mă interesează confortul acum. Încep să mă relaxez și să mă calmez, revenind la visele obișnuite pe care le aveam- că zbor, sau că îmi salvez familia atunci când ceva rău se întâmplă.

  Sunt doar eu și gândurile mele din nou, singur, sub pătură. Mă gândesc la cât de prostuț am fost să-mi fie frică de niște zgomote normale. Cu ochii închiși, îmi ridic pătura de pe față. Aud cum respir, deși puteam să jur că nu am inspirat în acel moment, așa că mă întorc încet doar ca să aud o voce profundă care-mi șoptește: „Oh, aici erai” și niște pași greoi se apropie de patul meu.

   

   -Jonas, e bine, ești bine. Mă auzi?

  Îmi deschid ochii și o găsesc pe Sky stând lângă patul meu. Am visat. Normal, a fost doar un vis. Îmi pare rău că am trezit-o cu prostiile mele. O asigur că sunt bine și îi spun să se culce înapoi. După ce se pune în patul de lângă mine, îmi urează noapte bună. Mă uit la chipul ei calm câteva minute și îi mulțumesc în gând că a lăsat o lampă aprinsă ca să nu-mi mai fie frică.

  -Nu mai este sigur. Aud cum șușotesc când trec pe lângă ei. Vorbesc despre ochii noștrii și despre puterile pe care le avem, dar nu știu nimic. Nu suntem cu mult mai special de cât ei și totuși aud povești, Kate, aud tot felul de prostii despre noi. Ne-au botezat Binecuvântații, știai asta? Ne urăsc. Te-ai uitat vreodată în ochii lor când suntem pe lângă ei? E ură și teamă.

  -Will, de ce zici asta? Îți imaginezi tot felul de lucruri care nu sunt reale. Suntem bine. Copii sunt bine. Asta e tot ce contează. Cred că ești pur și simplu paranoic, asta e tot.

     Sunt ascuns după perete, ascultând ceea ce mama și tata discută în șoaptă. Ură și teamă, ură și teamă, îmi repet în minte. Și eu aud cum vorbesc, nu doar tata. Copii de la școală mă tachinează, mă strigă „ciudatule”, îmi pun piedică și îmi dărâmă caietele. Nu cred că am realizat ce se întâmplă, dar ceea ce spune tata m-a făcut să mă întreb dacă ura lor e mai mult decât o joacă. Sky nu s-a plâns niciodată de prietenii ei. Nu e adevărat, poate sunt doar eu ciudat. Mama are dreptate, nu s-a schimbat nimic. Atunci de ce îmi e teamă? Suntem chiar atât de respingători, neamul nostru îi deranjează chiar atât de tare?

  -Jonas, am crezut că ești cu Sky afară. Ai auzit ceva, puiule? Am negat, mama nu trebuie să știe că mi-e frică cum îi este frică și tatei. Bine, caut-o pe sora ta și veniți la masă. Am pregătit ceva bun, bun care sigur o să vă placă. Țopăi fericit, uitând de frică și gândindu-mă la ce a gătit mama. Nu uita să te speli pe mâini înainte de masă, J!

   I-am jurat solemn să o iau și pe Sky și să ne spălăm împreună pe mâini înainte să fug și să-mi găsesc sora.

  -J, asta e cartea lăsată de la bunica. Ea mi-a dat-o mie ca să învăț despre neamul nostru iar acum eu ți-o ofer ție, pentru că ești suficient de mare. O să înveți și câteva șmecherii din cartea aia, dacă te concentrezi. E ceva ce doar noi putem să facem. Eu nu mi-am pierdut vremea să învăț controlul... ăă.. Nu mai știu, caută la cuprins. Dacă eu am dezamăgit-o pe bunica fiind neinteresată de cartea aia, tu cu siguranță poți s-o faci mândră.

   M-am uitat fascinat la paginile vechi abia prinse între coperțile murdare ale cărții. Ceea ce fusese odată scris cu litere aurii pe copertă acum nu se mai distingea. În sfârșit am ceva ce Sky nu are, am această carte veche și grea doar pentru mine. Mama o să i-o arate și lui Sky la un moment dat. Dar momentan e micul meu cadou, micul meu secret. Și Doamne, Sky o să fie atât de curioasă să citească, iar eu o să pot să-i spun nu. Am deschis prima pagină, observând un desen cu un ochi mare și colorat. Nu era violet sau galben, ca al celorlalți din neamul meu. Binecuvântații, mi-am zis, aducându-mi aminte cum tata a spus că oamenii ne numeau. Nu era un nume chiar urât, totuși. Era colorat într-un albastru electrizant, ca și cel al ochilor mei. Mai jos era desenată o stea, aceași stea pe care o avem noi pe gât.

   Am început să citesc fără să mă satur, acumulând informații despre ceea ce sunt și despre ceea ce pot să fac. Sunt unele lucruri pe care nu le-am mai auzit niciodată despre noi, și m-am simțit atât de captivat, încât am uitat să mă mai opresc. Nu știu cât trecuse, dar lumina care intra pe geamul din fața mea începea să pălească și mi-am dat seama că este deja seară. Încă două pagini și gata, m-am gândit. Dar atunci când mă pregăteam să dau următoarea pagină, am simțit cum sângele mi se scurge din vene și brusc un frig cumplit m-a făcut să tremur.

  -Bună, puștiule.

   Vocea nu era a părinților mei sau a lui Sky. De fapt, recunoșteam această voce, era cea din visul meu și era chiar lângă mine, doar că de data asta nu dormeam.