Fratele vitreg

Capitolul 4

  Xade

Am alergat spre Hanna să văd dacă este bine.
— Este bine?Trăiește?, spuse șoferul îngrijorat.
Fără să gândesc, m-am dus spre șofer, l-am prins de gulerul cămășii și l-am lipit de mașină.
— Ești idiot?
— Te rog nu mă lovi! Chiar nu am văzut-o, a apărut de nicăieri.
— Sună la salvare!
Tot ce puteam să fac era să sper că Hanna este în regulă. Cuvintele ei îmi răsună în cap: "...și tot ce vrei să faci este să le faci și altora viața la fel de tristă ca și a ta". Poate are dreptate, poate chiar vreau să le fac și altora viața la fel de mizerabilă ca și a mea, dar niciodată nu am intenționat să i-o fac pe a ei.
O ambulanță a ajuns în cel mai scurt timp și a transportat-o pe Hanna la cel mai apropiat spital. I-am sunat pe ai noștri să le spun ce se întâmplase în seara asta, evident că nu erau încântați, iar toată vina a căzut asupra mea, de parcă eu i-am zis să se arunce în fața unei mașini.
La spital medici au început să-i facă sute de analize și teste ca să se asigure că este ok și nu are alte complicații.
Nu am reușit să aflu mai nimic în prima seara, medicii și asistentele îmi tot ziceau că totul este în regulă și cacaturi de genu, nu primeam niciun răspuns concret.
După ore și ore de așteptare un medic a venit să-mi dea o veste.
— Domnule Bloom, domnișoara care a ajuns la spital în urma unui accident, ei bine, nu știu cum ar trebui să zic asta...
— Spuneți odată! Hanna este ok?
— Domnișoara Hanna este în comă!
— În comă?
— Da!
— O să se mai trezească? Ce se va întâmpla cu ea?
— Nu știm sigur! Vă rog să mă scuzați dar trebuie să merg și la alți pacienți.
— Înainte să plecați, pot să merg la Hanna?
— Da, sigur!
— Vă mulțumesc!
Ce este greșit la doctorii ăștia, nu-ți pot da pur și simplu un răspuns sigur? Am mers la Hanna în cameră, era atât de liniștită.
— Hanna, îți zic de pe acum, nu ai voie să mori. Îți interzic să faci acest lucru, m-ai auzit? Îți interzic să mori, nu ai voie!
Bravo Xade, ai ajuns să vorbești singur! Felicitări, în ritmul ăsta o să ajungi mai repede la nebuni!

A trecut o lună de când Hanna a intrat în comă și nu a avut loc nicio schimbare. Doctorii și asistentele sunt foarte optimiști în privința Hannei, chiar au început să-mi povestească despre un caz în care o persoană a stat în comă tip de 6 ani.
Tatăl meu a venit în vizită de fiecare dată când a putut și îmi tot zicea că totul o să fie bine. Mama ei a venit doar o dată sau de două ori, se vedea de la o poștă că n-o prea interesa starea fiicei ei, iar acest lucru m-a făcut să-mi doresc ca Hanna să fie adoptată.
Astăzi era ca orice zi, m-am pus pe un scaun aproape de patul ei și așteptam.