Fratele vitreg

Capitolul 18

  Hanna

Tocmai ieșisem din duș, trebuia să mă pregătesc să ajung la liceu. Acesta era ultimul an și speram să se termine în curând. Până acum nu știam ce voiam să fac în viitor, dar având în vedere cele întâmplate, m-am gândit să mă fac doctor.
M-am înfășurat într-un prosop și am început să mă aranjez.
O panică mă cuprinsese când am văzut că ușa se deschisese...era Xade...și era doar în boxeri. Inima începuse să-mi bată cu putere. Amândoi ne uitam unul la altul și nu ziceam nimic.
Simțeam cum îmi ia fața foc. Ochii mei se delectau cu ce vedeau. Trebuia să-mi revin, nu mai am șaisprezecea ani.
— Ăăa...eu...
Vocea clar nu mă ajuta.
— Baia mea nu merge...și am folosit-o pe a ta. Scuze, scuze, scuze...
Spun repede în încercarea de a ieși de acolo, însă astăzi nu este ziua mea norocoasă. Când să dau să ies, am alunecat, iar Xade m-a prins.
Dacă cineva ar intra acum pe ușa aia ar crede că am făcut altceva.
M-am ridicat repede, i-am mulțumit și am ieșit super mega repede din camera lui.
Oh, Doamne! Ce-a fost aia? De ce mă comport atât de ciudat? Trebuie să-mi revin.
Am aruncat niște haine pe mine și am plecat. În fața casei mă aștepta Bryce.
Tot drumul spre liceu am fost tăcută.
— Iubito, este totul în regulă?
— Ce? Da, totul este ok. De ce?
— N-ai zis nimic. Îmi fac griji.
— Ești foarte drăguț, dar nu ai de ce.
Bryce este super cute și foarte atent, dar oare este ce îmi trebuie?

Ziua de liceu se terminase în cel mai chinuitor mod. Profesorii tot ne stresau cu examenele finale și tot ei ne dădeau 7 mii de proiecte și teme de făcut. Abia așteptam să ajung acasă. Trebuia să merg la spital, dar eram prea obosită și cu siguranță Xade era acolo. Mai bine merg mâine, oricum mâine este weekend.

Bryce voia să petrec seara asta cu el, mai ales că ai lui erau plecați în nu știu ce călătorie de afaceri, dar a trebuit să-l refuz, lucru ce nu i-a convenit. Cred că asta este a 5-a când îl refuz. Are impresia că îl înșel sau ceva de genu.

Am ajuns acasă și totul era scufundat în întuneric și liniște, semn că mama nu avea de gând să treacă pe aici și că Xade era la spital.
M-am dus la bucătărie, am aprins luminile și căutam ceva de mâncare prin frigider. Deși era destulă mâncare încât să hrănești Africa, nimic nu-mi plăcea. Aveam poftă de biscuiți. Mi-am amintit că mai era un pachet într-un dulap.
Uram faptul că dulapurile erau atât de înalte. Singurul mod prin care puteam să ajung la el era doar dacă purtam tocuri foarte înalte.
Găsisem dulapul în care se aflau biscuiți, mi-am luat un scaun și m-am urcat pe el. Încercam să ajung la ei, dar nu reușeam. M-am ridicat pe vârfuri și am atins ambalajul cu degetele de la mâna dreaptă. Mai aveam încă puțin.
Însă, mi-am pierdut echilibru.
Căzusem de pe scaun, dar nu făcusem contact cu podeaua. Eram salvată, din nou. Xade mă salvase, din nou.
Mi-am adus aminte de prima seară aici. Ce multe s-au schimbat de-atunci.
Xade m-a pus jos și mi-a dat pachetul de biscuiți. Iar mă făcusem roșie la față. De când devenisem atât de vulnerabilă?
— Mersi!
Nu spusese nimic, doar dădu din cap.
— Întrebare: De ce nu ești la spital?
— Am adormit și m-a trezit zgomotul pe care îl făceai.
— Scuze! Vrei niște biscuiți? spun și îi întind pachetul.
— A, nu.
Nu mai știam ce să zic. Mă simțeam de parcă eram din nou la spital. Nu afișa nicio emoție. Omul ăsta a devenit de piatră. Am decis că cel mai bine ar fi să merg în camera mea și să rămân acolo toată seara.