ORAȘUL BUFNIȚEI (PĂSĂRILE PARADISULUI VOL. 1)

Capitolul 3

CLARA

Îmi ațintesc privirea în cartea cu poezii pe care am așezat-o pe picioare. Recit cu voce tare fiecare vers, simțind fiecare cuvând, cu ochii plini de lacrimi. Vântul bate, iar lacrimile se simt reci pe obrajii mei roșii și calzi. Nimeni nu este prin preajmă, nimeni nu mă vede, nimeni nu îmi simte suferința.

Mă trezisem de dimineață, când încă nu se luminase afară, sărisem peste micul dejun și venisem direct aici doar ca să citesc poezii. Din când în când mai las deoparte cartea cu poezii și iau caietul în care notez eu propriile versuri. După ce citesc și adun suficientă tristețe, iau caietul și compun. Mă uit din când în când la ceasul de la mână ca să fiu sigură că nu pierd noțiunea timpului. Când realizez că este momentul mă ridic de pe pătura pe care o întinsesem peste iarbă, o împachetez și o introduc în rucsac. Mergând pe această porțiune plină cu iarbă observ ceva care îmi atrage atenția. O floare. Ceva rar. Nu sunt prea multe prin oraș. Este prima floare pe care o văd în realitate. O floare cu petale portocalii și câteva albastre. O admir timp de câteva secunde fără să o ating de teama că aș putea strica asemenea frumusețe, apoi plec spre școală.

Mă deplasez încet către clasa unde am primul curs și mă așez la locul meu. Ajunsesem mult prea devreme astfel că sunt singura din încăpere, dar asta nu durează mult fiindcă Natara își târăște picioarele în clasă. Părul ei roșcat și creț flutură când se mișcă. Deși pășește de parcă îi este greu să ridice picioarele, se mișcă destul de repede și ajunge imediat în banca de lângă mine. Am admirat-o mereu, așa splendidă, cu pielea ciocolatie lucind în lumina neoanelor din școală, că părul mereu aranjat, cu vocea caldă și blândă care mă liniștește de fiecare dată când îmi vorbește. E așa... perfectă.

-Ai învățat pentru test? mă întreabă ea aducându-mă la realitate.

-Ce test? Era azi? mă panichez eu.

-Da! Clara?! Cum poți fi așa nătângă încât să uiți de pe o zi pe alta.

-Ah! Mă sinucid!

-Uite, cum suntem doar noi două aici acum... te voi ajuta să treci testul.

-Cum?

Când Natara îmi sugerează că există o cale să iau un scor bun la test chiar dacă am uitat, chipul mi se luminează. Ea scoate din rucsac un laptop care are aproape aceleași dimensiuni ca Pad-urile de la școală și îl pune pe masă. Scoate din rucsac un cablu, apoi deschide laptopul. Îl deblochează folosind scanarea de retină, apoi introduce cablul în device-ul ei și ulterior în Pad.

-Ce faci? mă interesez eu.

-Testele noastre sunt deja pe tablete așa că le pot accesa și pot vedea răspunsurile. Poți să reții zece răspunsuri, nu?

-Cred că da...

-Crezi?!

-Asta e măcar legal?

-Clara! Ce e cu întrebările astea?

Ea începe să tasteze ceva pe computerul ei, apoi dă câteva clickuri, tastează din nou, apoi se uită la mine.

-Gata! spune ea.

-Nu le vreau! Nu! mă revolt eu. Asta nu e corect.ț

-Haide, Clara! Multe lucruri nu sunt corecte.

-Nu am nevoie de ele. Mulțumesc, dar mă descurc și singură.

Își bagă laptopul înapoi în rucsac exact atunci când un alt coleg intră în clasă. Trece printre băncile noastre fără să salute și se așează la locul său. Mai mulți colegi încep să intre pe rând în clasă, printre care și Henry. Vine și se așează fix pe locul de lângă mine și mă îmbrățișează. Henry este iubitul meu de doi ani și mai bine, iar părinții mei sunt cei mai mari fani ai lui. Ei plănuiesc căsătoria mea de când m-am născut, iar acum sunt convinși că el va fi cel cu care voi îmbătrâni. Nu spun că mi-ar displăcea, dar cred că astfel de lucruri nu trebuiesc discutate acum, Îl iubesc pe Henry și el mă iubește și pentru moment este suficient.