ORAȘUL BUFNIȚEI (PĂSĂRILE PARADISULUI VOL. 1)

Capitolul 1

GREY

      Lumea devine din ce în ce mai rea, mai degradată, iar oamenii se distrug treptat. Omenirea ajunsese într-un stadiu deplorabil, o fază greu de acceptat, cum nimeni nu se gândise că va fi posibil vreodată. Tehnologia a avansat treptat și odată cu ea și oamenii au găsit diverse căi prin care să se ucidă reciproc. Apogeul care aproape a distrus omenirea a fost un virus. Un virus care s-a răspândit într-un timp exagerat de scurt și a omorât mai mult de nouăzeci la sută din populația Globului Pământesc. Răspândirea excesivă a virusului fatal a dus la o serie de restricții într-o anumită perioadă din trecut, dar acum totul și-a revenit la normal. Asta din câte am auzit. Nu pot garanta că astfel obișnuiau să fie lucrurile și înainte, dar asta e ceea ce ni s-a spus.

     Primesc mesaj de la Andrew că este gata să plecăm spre școală așa că îmi iau rucsacul și ies. El mă aștepta în fața clădirii ca în fiecare dimineață.

     -M-am săturat să merg mere la școală... spune când ajung în dreptul lui.

     Dau peste doi ochi pătrunzători, mici, negri așezați pe un chip palid și, oricât de sentimentale pot fi cuvintele sale uneori, ochii lui rămân reci și iscoditori. Își trece mâna prin părul său ciudat de negru pentru a-l aranja, apoi se încruntă așteptând să spun ceva.

     -Oricât de mult mi-ar plăcea să stau acasă și să am propriul meu program, școala e oportunitatea noastră de a socializa. Mai ales acum, când singurul mod în care poți să îți faci prieteni reali e la școală. Nimeni nu iese din casă în alte circumstanțe, și chiar dacă o fac stau cu capetele înfundate în device-uri.

     -Tu cât de bătrân ești? mă întreabă el încercând să pară serios, dar apoi bufnește în râs.

     Începem amândoi să râdem înainte ca eu să îmi scot telefonul să îi dau mesaj lui Sloane să ne iese în drum.

     Eu, Andrew și Sloane mergem la școală pe același drum în fiecare zi de aproape opt ani. La început eram doar eu și el, apoi a intrat treptat Sloane în grupul nostru. Andrew e popular în oraș, dar totuși alege să petreacă timpul cu noi.

     Străzile sunt pustii ca de obicei, iar vântul bate cu putere. Multe dintre clădiri erau abandonate. Ferestrele imense care obișnuiau să existe cândva erau acum doar spații libere.

     Ajungem la școala, o clădire veche, renovată, înaltă, cu exterior de sticla. Acum câțiva ani guvernul a hotărât că școala trebuie sa aibă câte o clădire pentru fiecare sector, astfel ca nu exista decât trei școli în tot orașul. Intrarea în școală este securizata fiecare elev trebuind sa treacă printr-un scanner la intrare care confirma identitatea acestuia și ia temperatura fiecăruia. Este metoda aleasă de superiori pentru a preveni răspândirea virusului pana la găsirea unui vaccin. Încă de la apariția virusului oamenii au căutat un vaccin, însă acesta nu a fost găsit nici până acum. Se presupune că acel lichid magic va ține la distanță virusul, astfel ca oamenii de știință lucrează în continuu la dezvoltarea lui.

     Salonul principal al școlii, situat la parter este plin ochi, iar noi ne deplasam cu greu spre primul curs.

     -Aveți vreun plan după ore? întreabă Sloane înainte sa iasă din lift.

     -Nu prea cred, răspunde Andrew.

     -Discutam oricum la prânz, îi liniștesc eu pe amândoi.

     Eu și Andrew ieșim din lift la următorul etaj și mergem direct în clasă. Andrew atrage atenția tuturor când intră în clasă, lucru care nu mă surprinde absolut deloc, fiindcă același lucru se întâmpla de când l-am cunoscut. Ne așezăm în aceleași bănci plictisitoare din spatele clasei. În fața noastră era una dintre gemenele Clem pe care Andrew o salută.