Un an.
Un an a trecut de când am pierdut tot ce iubeam mai mult din cauza unui nenorocit de accident. Se simte ca şi cum ar fi fost 10 ani, iar fiecare secundă doare mai mult decât precedenta.
Încă de când m-a părăsit, am aşteptat şi tot aşteptat să o văd intrând pe uşă în cameră. Am stat pe podea aşteptând şi aşteptând. Ea nu a venit.
Am terminat ultima bere din frigider spărgând sticla de perete.
După un somn de 5 ore am decis să cobor pentru a lua mai multă băutură. Drumul până la magazin a părut a dura o eternitate, am fost chiar înjurat de câţiva şoferi deoarece nu eram atent la drum.
Am sfârşit prin a parca în faţa magazinului. O blondă drăguţă cu ochii de aceeaşi culoare ca a lui Jess mi-a zâmbit în timp ce i-am plătit. Cu cât m-am holbat mai mult la ochii ei am realizat că nu sunt la fel ca a lui Jess. Sunt monotoni. Ochii lui Jess aveau cea mai frumoasă culoare de gri pe care am văzut-o.
Când am ajuns la a patra sticlă de bere gânduri mărunte despre Jess au început să se strecoare la întâmplare. În timp ce priveam mizeria de pe jos mi-o imaginam pe Jess strângând tot. Era atât de obsedată de curăţenie şi câteodată era atât de enervată. Dar, la naiba, o iubeam şi o iubesc la nebunie.
Louis m-a întrebat dacă aş vrea să merg cu el la o petrece.
L-am refuzat instantaneu, în cel mai blând mod posibil.
Băieţii continuă să-mi spună cu fug, că mă ascund de realitate. Nu sunt sigur ce fel de realitate este asta fără Jess.
M-am holbat la poze cu ea în timp ce am dat pe gât jumătate de sticlă de băutură. Nu am realizat cât de multe poze i-am făcut. Uitându-mă prin fotografii vocea ei mi-a răsunat prin minte. Nu mi-au plăcut niciodată accentele americane, erau plictisitoare. Dar modul în care suna vocea ei era pur şi simplu angelic.
Am sfârşit prin a-mi izbi telefonul de perete dorindu-mi să-l distrug.
Fiecare zi fără ea devine mai dificilă, fiecare secundă fără ea îmi îngreunează respiraţia.
Am început să-mi pierd pofta de mâncare. Îmi lipseşte modul ei de a găti, chiar şi cele mai simple mese pe care mi le pregătea. La naiba.
Am continuat plângând ca o fetiţă. Am plâns şi am plâns fără a avea puterea de a mă opri. Ea nu voia să-mi părăsească mintea. Continua să-mi spună că mă iubeşte, să mă îmrăţişeze. Am realizat că este imaginaţia mea şi iar am plâns.
