Stau pe bancă. Nu mai ploua, dar tot e înnorat. Pacat ca nu e un curcubeu sau ceva.
Oamenii trec pe langa mine, nebagandu-ma în seama și îi multumesc lui Dumnezeu ca nu o fac. Sunt destul de "obosita" pentru a baga pe cineva în seama. M-am cam saturat de viata.
-Pot sa stau aici?
O voce masculina ma trezeste din gandurile mele. Tresar, vizibil surprinsa de întrebare. Nu m-a mai întrebat nimeni asta până acum, în toti cei 17 ani ai mei.
Nu e urat. Nu e scund. E brunet, dar are ochii albastri. Cei mai albastri ochi vazuti pana acum.
Îmi zambeste. Îi zambesc si eu
Îi spun ca poate sa se aseze.
Asa face.
-Nu te-am mai văzut prin împrejurimi. Esti noua sau ceva?
Întrebarea lui ma face sa rad. "Esti noua?". Acum realizez cât de invizibila sunt în acest univers.
-Nu. Locuiesc aici de 5 ani. Sunt Marey, apropo.
-Dustin, spune si dam mana.
De ce i-am zis numele meu tocmai lui?
Poate ca este un baiat de treaba. Asa pare.
Are un corp lucrat, dar nu ca cel de sala, ci ca cel facut lejer. Sportiv. Sigur practica un sport de adevăratelea, nu ca mine ca fug de sentimente.
-Practici un sport sau ceva?
Acesta imi zambeste.De ce am întrebat asta?
-Da. Fac fotbal. Dar în trecut am fost la atletism. Tu?
-Nu deocamdata. Am facut gimnastica acum 5 ani si atat.
-Frumos..
-Ai vrea sa iesim la un suc?
Întrebarea lui ma ia prin surprindere. Chiar vrea sa iasa cu o antisociala ca mine?!?
-Cand?
-Acum. Si asa e foarte cald afara, la o terasa ne mai răcorim.
-Ok.
Accept si mergem impreuna la terasa de vis-a-vis. Dustin, cred ca o sa îmi placa de tine.
