Sâmbătă, 27 iunie
Aria
Cand aveam 7 ani, ma gandeam cu entuziasm la anii adolescentei, cand voi cunoaste dragostea aceea matura.
Sa iubesti pe cineva strain de tine.
Acum vreau sa nu o fi întalnit vreodata. Vreau sa ma intorc in trecut si sa imi dau pumni in cap la gandurile astea.
Dragostea vine in "galop" si dispare în pasi lenti.
Îl vad in partea opusa a cantinei scolii. Zambeste si se indreapta spre mine. Sper sa nu!
Dar se apropie. Se asaza langa mine. Ma întreaba ce fac si gandul ca trebuie sa ma prefac ca nu îmi frange inima ma face sa îmi fie greață.
-Stau.
-E bine. Pofta buna!
-Multumesc.
Ce-i drept, a spus-o ca sa faca doar conversatie. Îmi mancasem deja burger-ul si nu mai aveam decat o briosa si putin suc de portocale.
Daca eram in contextul asta acum jumatate de an, m-as fi suparat si as fi luat-o, cel mai probabil, în nume de rau. As fi crezut ca face misto de mine.
Dar acum ma doare în cot. Încerc sa alung fantomele trecutului si nu îmi iasa. Ma concentrez o gramada. Aiurea.
-Ce ora ai?
-Engleza, tu?
-Mate, îmi raspunde amuzat. Pot sa vin la tine?
-Ce??
Raman surprinsa. Mereu m-am gandit la cealalta parte si la celalalt înteles al cuvintelor. Mai ales ale lui.
-La ora. Nu am chef de matematica.
-Daca vrei...
Nici nu apuc sa raspund bine, ca ea se asaza la el in brate si îl saruta.
Imi vine greata cand ma gandesc ca trebuie sa ma prefac, mai ales acum, si sa nu plang, ci sa zambesc.
-Hai sa mergem, Alec.
Si au plecat împreuna. Nu a mai venit la ora mea, a ramas cu iubita lui la vestiare.
Cât de usor poti uita de planurile tale pentru persoana iubita...
Simt cum lacrimile ma cuprind pe neasteptate. Simt cum trecutul ma invadeaza în slabiciunea momentului.
