Dragoste la prima vedere

Capitolul 1

Alta zi plictisitoare. Ma scol și imi fac rutina de dimineață, apoi beau liniștită o cafea. M-am saturat de liceu. Abia aștept sa se termine anul și sa scap. Din fericire sunt eminenta, și nu o sa dau bacul.... Măcar atâta folos din meditațiile alea.
Am ieșit din apartament și merg spre stația de autobuz. Nu îmi place înghesuiala asta. Din cauza drumurilor proaste, un bărbat gras începe sa se țină de o bară de deasupra capului,iar eu stau fix sub subrațul lui. Ewww!!! E groaznic!
Vreau sa am mașina mea...

Am ajuns foarte târziu la liceu. E 8:50.
Ce o sa spună profa?

Întru în clasă rusinata. Am mai întârziat, dar nu atât de mult.
Profa de chimie nu îmi atrage atenția. Continuă să scrie și sa explice la tabla. Ce ușurare...

Ma îndrept spre banca mea, însă, fac niște ochi cât cepele când văd că în locul care fusese mai ieri gol, acum stă în el un băiat. Încerc să îmi păstrez calmul. De unde a apărut el aici?

Ma așez tăcută în bancă. Băiatul îmi face semn cu mâna și zâmbește. Ce drăguț e! Îmi place zâmbetul lui.

Ora se termină destul de repede. M-am sculat din bancă și mă îndrept spre vestiarul meu. Când aud că cineva îmi vorbește.
- Bună!
- Bună! Spun eu timidă.
- Eu sunt elevul cel nou. Mă numesc Mihai,tu cum te numești?
- Sunt Emma... Am spus eu rușinata. Nu știu de ce mă simt așa. Parcă am fluturi în stomac. E un sentiment ciudat, nu l-am mai simțit până acum.
El zâmbește. Ne holbam așa unul la altul câteva minute bune,până când ne trezește clopoțelul. Ah! De ce trebuia el să strice totul?
- Ei bine, se pare că te buie să plecăm la ore... Spune el tot zâmbind. Nu am mai văzut la nimeni zâmbetul ăsta.
- Da... Murmur eu.
Așa că plecăm amândoi în clasă. Nu sunt prea atentă la oră... Profesoara explică nustiu ce despre ecuații,iar eu mă gândesc la el. Oare de ce nu îmi pot lua gândul de la el? E atât de drăguț! Are ochii mari și albaștri, părul castaniu, și un zâmbet, ahh, un zâmbet ce nu mi-l pot scoate din minte! Mi-am dat seama că zâmbesc. De ce? Oare m-am îndrăgostit? Nu am fost niciodată îndrăgostită, așa că nustiu cum se simte. Poate am doar emoții când sunt lângă el,pentru că e nou...
Simt cum cineva mă privește. Îmi întorc capul, și îl vad pe Mihai cum se uită la mine zâmbind,dar își întoarce privirea cum vede că l-am zărit. Zâmbim amândoi rușinați.

- Mihai, ești atent? Îl întreabă profesoara de mate.
- Da, doamnă, îmi pare rău...
- Dacă se mai întâmplă o dată te voi trimite la director. Spune amenințătoare ea,făcându-i cu degetul.
- Am înțeles, iertați-mă.

După liceu ma duc în parc. Nu am chef să merg acasă. Vreau să mă gândesc la el. Poate și lui îi place de mine. Stai, mie îmi place de el? Nu credeam că te poți îndrăgosti așa repede!

- Bună! Aud o voce în spatele meu.
- Bună! Spun eu, de data asta mai calmă.
- Ce faci? La ce te gândeai?
- La nimic,raspund eu repede.
El zâmbește. Ahh, ador zâmbetul ăla! Nu mă pot abține să nu îi zâmbesc și eu.
- Ești cam hoinara. Părinții tăi nu te așteaptă acasă?

Brusc, zâmbetul îmi dispare.
- Eu nu am părinți, sunt orfana... Îi răspund eu, lăsând capul în jos.
- Îmi pare rău, eu...
- E în regula, oftez eu, apoi zâmbesc.
- Șii... Unde locuiești? Ma întreabă el.
- Acolo! Îi fac semn spre o clădire din apropiere.
- Și... Ai planuri pe diseară? Ma întreabă el sfios.
- Nu prea... Îi răspund indiferentă.
- Ai vrea să ieșim diseară? Își ridică ochii, îndreptânduși-i spre mine, rugători.

A rămas mirată. Ma uitam la el parcă întrebându-l "Vorbești serios??"
- Nu am mai fost până acum la o întâlnire... Îi răspund eu lăsându-mi capul în jos... Nustiu ce să fac...
- Nu trebuie să faci nimic. Doar să te distrezi și să fii relaxată. Ne vedem diseară la 7:00. Pa!! Imi face semn cu mâna, apoi pleacă.

Nu pot să cred ce tocmai s-a întâmplat. Eu chiar voi merge la o întâlnire? Rămân înțepenita câteva minute. Dar apoi ma trezesc, și ma uit la ceas. Ora 15:00!!!!! Asta înseamnă că mai am numai 4 ore să mă pregătesc!!! O iau la fugă spre casă. Deschid disperată ușa de la apartamentul părinților mei, acum sl meu, și alerg la mine în cameră. Deschis ușa dulapului,si încep să caut o rochie frumoasă.

*După 2 ore de căutare.

În sfârșit ceva normal de îmbrăcat! Îmi fac repede un duș, ma îmbrac, îmi termin machiajul, și mă încalț într-o pereche de sandale cu toc, care ai fost ale mamei cândva. Îmi iau câteva minute să mă calmez, căci eram foarte emoționată. Când, aud un claxon afară. Ma uit pe fereastră. El trebuie să fie. Ah, asta e, fie ce-o fi!!