Iar m-am trezit la 6:30. Într-un fel e bine că mă trezesc devreme - am timp destul să îmi beau ceaiul liniștită, fără grija timpului.
Gândurile îmi zburdă iar la Mihai.
Am luat micul dejun liniștită,după care am făcut un duș.
Azi am hotărât să mă îmbrac în ceva mai stilat, ca să fiu frumoasă. ❤️
Am luat pe mine o salopetă drăguță, primită de la mama, și o pereche de ghete albe, pe care nu le-am mai purtat până acum.Am ieșit din casă la 7:30. Pentru că era încă destul de devreme, m-am dus să mă plimb puțin prin parc înainte de a intra în liceu.
Când am ajuns, l-am văzut pe Mihai în clasă, chinuindu-se să rezolve nuștiu ce exercițiu pe o foaie. Scria ceva, apoi, enervat, rupea, și trecea la următoarea. Nu am vrut să-l deranjez, așa că m-am apropiat tiptil de banca unde stătea. El nu părea să mă observe. Continua să scrie din ce în ce mai stresat și enervat, apoi rupea iar pagina,si începea din nou. Mă aflam chiar lângă el. Eram oare invizibilă? Sau era atât de concentrat încât nici nu mă mai observa? Am aruncat o privire spre foaie, și am văzut că acolo scria : '' Emma, te iubesc!! '' De asta tot rupea el paginile? Nu găsea cuvintele potrivite? Ce drăguț! ❤️
- Bună! Am zis eu.
El tresări, și ascunse repede foaia în buzunar, mototolind-o. Ce făceai acolo? Am întrebat eu zâmbind șiret.-Nimic, răspunse el repede. Brusc, mă apucă de talie, și mă sărută. A fost un sărut scurt, dar extrem de dulce.
- Arăți bine! Eu am zâmbit rușinată. Apoi iar m-a tras într-un sărut. De data aceasta mai lung.
Orele s-au terminat. Am fost cu Mihai la un suc, după care ne-am sărutat și am plecat. Am ajuns acasă la ora 17:45. Doamne, ce repede trece timpul cu Mihai!!
Am luat cina mai devreme, am făcut un duș, apoi m-am pus în pat la TV. Dar nu era nimic bun. Așa că m-am dus să-mi iau telefonul din ghiozdan. Nu e aici. A, da! E în buzunarul din spate al salopetei. Când am băgat mâna în buzunar, mi-am dat seama că mai era ceva acolo. Un bilet.
'' Te iubesc, Emma! Niciodată nu am întâlnit o fată așa că tine! ''
Am început să plâng. Nu pot să cred că a scris el asta! Semnătura lui era în colț, frumoasă. M-am holbat la biletul ăla și l-am citit până am adormit.
Am dormit până târziu. Era sâmbătă, azi nu aveam școală.
M-am uitat în gol câteva minute, când aud telefonul sunând. Era Mihai. Nu m-a mai sunat până acum. Oare ce vrea?
- Allo?
- Bună, Emma! Ai planuri pe ziua de azi??
- Nu prea. Am răspuns eu puțin entuziasmată.
- Ai vrea să ieșim?
- Sigur, da, da... Când?
- Vin să te iau într-o oră, așa e bine?
- Da, e perfect, ne vedem într-o oră.
- Pa!! Te iubesc!!
- Și eu te iubesc!! Am închis.Nu îmi vine să cred!! 😭 Prima oară îmi spune că mă iubește (inafară de bilet). Am un iubit!! Am un iubit!!! 😁
Bună! Un nou capitol! Sper să vă placă! *Scuze pentru eventualele greșeli.
![](https://img.wattpad.com/cover/231559534-288-k675122.jpg)
CITEȘTI
Dragoste la prima vedere
Storie d'amoreEmma este o fata de 18 ani orfana, care se îndrăgostește de un băiat din liceu. Fiți alături de ea în aceasta trista poveste de dragoste.