Tabăra Pry Hills

Capitolul 1

13 iunie

Stau intinsa pe patul improvizat din paturi pufoase si privesc spre universul albastru. Milioane de stele sclipesc pe bolta parca intrecandu-se in frumusete. Una mai stralucitoare ca alta si totusi nu este niciuna mai frumoasa ca cealalta. Fiecare are ceva aparte care te face sa o privesti timp indelungat si sa reflectezi asupra vietii scurte pe care o ai si pe care trebuie sa o traiesti intens, bucurandu-te de orice an, luna, zi, minut, secunda, pentru ca odata trecute nu te mai intalnesti cu ele niciodata. Totusi, nu te poti bucura de orice clipa, oricat de mult ai incerca, pentru ca in viata intervin anumite obstacole, care te pun la incercare si te fac sa te maturizezi. Trebuie sa inveti ceva din fiecare cumpana pe care o ai de trecut si sa nu te dai batut, orice ar fi. Trebuie sa crezi in tine si sa nu te lasi invins, oricat de greu pare a fi, trebuie sa treci peste si sa gasesti cate un talc ar fiecarui moment de neliniste sau de suferinta. Asta incerc eu sa fac, dar ca orice om, uit. Uneori imi aduc aminte de spusele mele, alteori nu. Atunci cand nu imi aduc aminte simt ca lumea a cazut peste mine si ca nu ma mai pot ridica, dar cineva sau ceva ma face sa imi reamintesc de ce ar trebui sa fac.

-Celeste! Vino jos. Trebuie sa vorbim, striga tata de la parter, intrerupandu-mi sirul gandurilor.

-Vin acum!

Celeste...numele meu...poate si asta e unul dintre motivele pentru care am o dragoste nemarginita fata de cer.

Imi iau papucii pufosi in picioare si ma ridic din locul meu favorit. Acest mic pat improvizat, situat pe bacon, este facut de la sfarsitul lui mai din mai multe paturi cu tematica de Craciun. Am avut nopti in care am adormit aici, citind si bineinteles ca a doua zi m-am trezit cu zece ciupituri pe centimetru patrat de piele din cauza femelelor alea tantari, care se cred smechere ca au trompa aia si sug sange.

Cobor scarile din lemn inchis la culoare si ii gasesc pe mama si pe tata stand la masa din bucatarie cu niste fete serioase. Nu e de bine, sper ca nu are legatura cu paginile cartii din piscina.

-Trebuie sa vorbim. Ia loc, spune tata.

Mi se pune un nod in gat si mi-e frica de ce pedeapsa imi va da. Ca de fiecare data, ma grabesc sa imi iau apararea.

-Uite, daca are legatura cu paginile din piscina chiar imi pare rau! Dar in apararea mea, Tris a murit dupa ce a supravietuit serului aluia! Merita sa traiasca. Eu doar am aruncat cartea in sus si a cazut de pe balcon pe trambulina si apoi in piscina, jur! O sa ma duc sa le adun cat de...

-Nu e vorba despre asta. Asculta doar. Bine?

Incuviintez si ma intreb ce am facut. De ce ma pun sa tac? Eu nu pot sa tac decat atunci cand vreau, nu cand ma pune cineva.

-Scumpo, tatal tau a primit o oferta de munca foarte buna, ca arhitect sef la o firma cu un renume mondial.

-Asta e excelent, exclam fericita.

Tata mereu si-a dorit sa devina unul dintre cei mai mari arhitecti si eu l-am sustinut intotdeauna, pentru ca mi se pare foarte frumoasa aceasta meserie. Cat despre o firma cu renume mondial, sigur il va ajuta sa isi indeplineasca visul.

-Da, insa asta inseamna ca ne vom muta.

-Inapoi in Bucuresti. E ok, imi place aici, dar Bucurestiul e preferatul meu, ii asigur zambind.

De fapt, m-am obisnuit aici si nu as vreau sa ma intorc sa locuiesc din nou la oras. Imi place singuratatea, mi-a placut intotdeauna, uneori fiind prea izolata. Orasul presupune aglomeratie, masini care claxoneaza in miez de noapte si emana noxe, care ma fac sa tusesc pana la epuizare.

-Nu, Celeste. Ne vom muta in Manchester.

-In Anglia, adauga mama.

-Mama, stiu prea bine unde e Manchester! exclam socata. Deci, zic inghitand in sec, trebuie sa renunt la prietenii mei, pe care nu ii am si la Romania, la amintirile mele, la Brian, la bunica, la tot si sa ma mut intr-un loc unde nu se vad stelele pe cer din cauza norilor?! Cum o sa rezist fara sa vad stelele? zic cu vocea unui copil mic.