Împotriva tot răului pe care iadul îl poate invoca, împotriva tuturor relelor pe care omenirea le poate produce, l-au trimis doar pe el. O să rupă și o să sfâșie, în afară de singurul suflet angelic ce îl poate ajuta.
𝐙 𝐀 𝐌 𝐈 𝐑 𝐀 Sunt menită s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
✞Z A M I R A✞
Uneori diavolul țopăie lângă mine, murmură minciuni topite ale păcatelor ce dansează prin crăpăturile urechilor mele. Știu că râde sălbatic la firele care cresc datorită avalanșei de furnicături de pe gâtul meu înghețat. El presară toate aceste obstacole care se revarsă din ochii mei învinețiti pentru a-și condimenta cina infernală, urăsc mai ales gura lui mare în care se produce apă atunci când înghite durerea mea delicioasă.
Nu ezită să facă pași grăbiți pe traumele mele, să zâmbească la spiritul meu sfărâmat în timp ce încerc să folosesc orizontul ca o coardă pentru a scăpa din iad. Dar nu reușesc să ajung niciodată înapoi pe pământ, nu când hărțuitorul meu este alături de mine, și țopăiala lui devine tot mai puternică și mai intoxicantă.
Sunt mai aproape de iubire decât sunt de credință, iar asta poate îmi va aduce sfârșitul. Întinsă pe burtă, un fulger se strecoară pe sub perdele deranjând întunericul din camera mea. Oricât aș vrea să mă odihnesc, prezența lui nu îmi dă pace. Îi simt mirosul bine stocat în perna mea, colonia lui puternică se împrăștie în fiecare loc al apartamentului.
Trăiesc cu sentimentul că el îmi cunoaște cel mai adânc și grav secret, îl poate folosi oricând împotriva mea, dar cu toate acestea... Mă ajută fără ca măcar să îl prind.
Îndată ce aud parchetul șubred cum scârțâie, oftez lung și mă prefac că dorm. Deja știu, că umbra lui dansează malefic pe peretele camerei mele, ca și cum ar avea propria conștiință dăruită de toate sufletele pe care le-a trimis în iad.
Mă concentrez pe sunetele nopții, nu pot să disting trecerea timpului. Pentru mine el este un fulg de căldură înainte de frigul nesfârșit. O îmbrățișare crudă dar familiară, precum cea a unui prădător, sau a lui Hristos.
Sâcâită de vântul de afară, înghit în sec și îmi întorc capul către fereastră. Sunt neliniștită, oboseala și spaima mă cuprind constant. Într-o încercare eșuată de a recăpăta somnul pierdut din vina crengilor ce bat în geamul meu, deschid ochii pentru o scurtă secundă.
În același timp, un nou fulger se întinde către colțul camerei. Nu aș putea niciodată să îmi uit reacția, văzându-i chipul ce ascunde o poveste mult mai tragică decât toată viața mea patetică. Îi surprind rânjetul diavolesc care îi conturează buzele, iar privirea sa, o combinație de dor și obsesie, mă străpunge. În lumina palidă a fulgerului, îmi dau seama că el e doar o prezență blestemată. Umbrele trecutului său împletesc un dans morbid în jurul meu, sângele mi-a înghețat instant în vene.
Când lumina a dispărut, a luat odată cu ea și silueta masivă a bărbatului ce stătea așezat pe fotoliu, cu mâinile încrucișate la piept. Corpul îmi devine imediat alert, îi doresc numai răceală care să îl mănânce din interior atunci când mă opun atracției. Vreau ca toată zăpada lui să vină către mine și să mă lovească de parcă aș simți lame. El vede obsesia lui pentru mine ca pe o simplă nebunie, dar e banal.
