Împotriva tot răului pe care iadul îl poate invoca, împotriva tuturor relelor pe care omenirea le poate produce, l-au trimis doar pe el. O să rupă și o să sfâșie, în afară de singurul suflet angelic ce îl poate ajuta.
𝐙 𝐀 𝐌 𝐈 𝐑 𝐀 Sunt menită s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nori întunecați dansează pe cer, în urma lor fiind un vânt puternic care cucerește atmosfera. Este una dintre acele ploi de vară, vijelioase, ce apar în plină după- amiază. Părul meu cârlionțat îmi zboară haotic în toate direcțiile. Tremurând de frig, încerc să-l acopăr cu gluga hanoracului.
Locul în care merg acum mai mult obligată este fix ca mintea mea, un cimitir al visurilor neîmplinite. Fantezia realității a fost prima pe care am îngropat-o. Dacă aș putea să dau timpul înapoi, poate totul ar fi fost diferit. Trecutul meu conține un șir lung de inimi frânte, toate ale mele. Am o istorie lungă de durere nespusă, nu mai sunt fata cu ochii plini de stele cum eram odată.
Devin invidioasă, că moartea nu mi-a luat niciodată mâna și nu m-a întrebat dacă vreau să dansez. Poate că nu sunt făcută pentru o poveste de dragoste veșnică, iubirea este ceva ce îmi lipsește iar tot ce am visat zilele acestea, nu a fost niciodată menit să existe. Inhalez adânc aerul naturii, asfaltul emană mirosul proaspăt al ploii. Dintr-o neatenție, piciorul meu alunecă pe suprafața moale a noroiului, iar eu plonjez într-o baltă stropindu-mă de apă.
Cu toate acestea, nu-mi pasă. Îmi place să ascult sunetul frunzelor și al copacilor în timp ce îi urmez pe ceilalți. O mică furtună nu se compară cu liniștea reconfortantă din apartamentul meu minuscul, unde locuiesc doar cu bunica din partea tatălui.
Iar am lăsat revărsarea de emoții să mă înghită complet, o ieșire nu este suficientă pentru mine. Adevărul este că mă ascund de oameni, oare m-ar crede cineva dacă le-aș spune că ochii mei precum două lacrimi ale nopții, nu au recunoscut persoana din oglindă de peste doi ani? Creștinii ar fi șocați să afle că nu-mi permit niciodată aceeași lumină a soarelui pe care o răspândesc asupra altora, pentru că sunt schimbată. Îmi este frică de păcatele mele, așa că las mascarada să continue. Număr zilele până când voi fi liberă de acest oraș straniu, dar ce va urma? Cine voi fi?
Această viitoare eu, sper să aibă destul curaj să-și lase zidurile să se prăbușească. Să fie mulțumită în singurătatea ei grațioasă. Îmi doresc o versiune a mea care în cele din urmă, să nu se mai lase demoralizată.
— Zamira, ești drăguță să-mi dai o țigară de-a ta? Cred că le-am uitat acasă pe ale mele.
Vocea lui Jax mi-a spart bula negativă în care pluteam, îmi ridic ochii din pământ și îl privesc scurt. Nu sunt obișnuită să interacționez cu oameni pe care nu îi cunosc, dar ei fac totul să pară atât de simplu.
Indiferentă am deschis geanta de pe umărul meu și i- am întins pachetul mototolit. În afară de prietena mea cea mai bună, Ashlyn, care umblă prin diferite locații abandonate, nu am interacționat prea mult cu ei.
Pe Micah îl știam de la biserică, acolo frecventează bunica mea. În rest, Cindy și Kayla fac parte din copilăria mea nefericită. Niciodată nu am fost acceptată de grupul lor, și asta mi-a frânt sufletul în bucăți.
