Desenele mele omoara lumea

Sfarsitul

Am continuat sa desenez multa vreme in locul acesta. M-am obisnuit cu el. Dar mi s-a intamplat un lucru ciudat...
M-am trezit intr-un pat de spital. Langa mine,mai era o o silueta neagra,de marimea unui om.
- C-cine esti? am intrebat.
- Eu? Sunt doar creatia ta. Am venit sa-ti spun un lucru.
- Te ascult.
- Ei bine,incepu silueta sa vorbeasca, in lumea oamenilor ai disparut din senin. Nimeni nu stie de tine. Multi zic ca poate ai murit sau ai fugit, dar altii spun ca nici nu le pasa. ,, A disparut asa cum a aparut. Din senin." a zis colegul tau.
Au trecut 10 ani de cand ai disparut.
- Chiar atat de mult? Mie mi s-au parut doar 5 zile, am spus mirata.
- Vrei sa te reintorci sau vrei sa stai aici? m-a intrebat silueta.
- Daca tot nu le pasa de mine,de ce sa ma reintorc? Au trecut 10 ani, si daca apar in lumea oamenilor din senin, s-ar crea confuzii. Raspunsul meu este : nu.
- Dar o s-o iei de la zero. N-o sa-ti pierzi memoria
- Nu stiu ce sa zic... Nu prea as vrea. Urasc oamenii,intelegi? Nu vreau sa-i reintalnesc niciodata.
- Bine,daca asta este alegerea ta...   Dar vreau sa-ti spun un singur lucru. Esti moarta,stiai?
- M-am gandit la asta,am spus eu, bine, credeam.
- Nu te plictisesti?
- Daca am creionul si hartia nu o sa ma plictisesc.
- O sa se termine. Si ai sa mori si in lumea asta.
Si dupa a plecat. Stiam si eu asta. Dar cred ca o sa ma tina mult timp.

              *a 105-a zi*
Deja nu mai am nimic. Si am inceput sa ma plictisesc grav. Pana la urma am putut sa desenez in continuare. Nu mai pot. De ce ma simt atat de... obosita? Am cazut pe podea. Simt cum ma sufoc. Inima imi bate din ce in ce mai incet,pana cand s-a oprit. Am murit.