Se pierd în stoluri, gânduri nefrământate. Cu inimi goale, pustiite, dar pline de tăciune. Pe chip, în ochi o negură se întrevede. E răul cu chip uman, se ascunde printre aripi deschise, gene lăsate şi lacrimi sărate. Şi poposeşte pe crenguţele uscate, în cuib holbându-se la semeni. O ură îl străbate, înverşunat se abate spre ei cu o furie monstroasă. Se devorează! Trist... în cuib de rândunele, se pierd glasuri frământate.
CITEȘTI
Pedeapsa
Spiritual"în cuib de rândunele, se devorează în tăcere, raţiuni dezmembrate" toate drepturile rezervate © 2015 by _TrueBeliever
