Martori îi sunt semenii, cu indiferenţă o privesc, dar ea suspină neîncetat urându-şi viaţa pe deplin. Cu rădăcini cusute de ale ei picioare, este târâtă spre prăpastia pierdută, uitată de ani întregi. Cu lacrimile-i pătând straiele albastre, seninul se întunecă. Din cer picură tăciune, udând sufletu-i păgân, ce din roade a cules sămânţa râului nemaivăzut. Îşi simte picioarele smule şi glasu-i tânguit se sparge. Prăpastia se întinde dedesuptul tuturor, cu ochii bulbucaţi îşi întâlneşte soarta, rânjeşte sfidător din negureaţa vastă. Strigă, zbiară după ajutor şi îşi cere iertare, dar cine să o audă? pustiul o înghite. Rădăcinile se deslipesc, iar carnea i se rupe. Cu sângele-i învenitat să dezmierde hăul întunecat.
CITEȘTI
Pedeapsa
Spiritual"în cuib de rândunele, se devorează în tăcere, raţiuni dezmembrate" toate drepturile rezervate © 2015 by _TrueBeliever
