The Reaper - Schimbarea

Capitolul 3 - Ghinion

          Nathaniel este în soc. Nu știe exact cum se simte socul, dar este singurul cuvant care îi poate descrie starea în momentul respectiv. 

          Chiar și cu mâinile îndesate în buzunare își simte degetele amorțite iar picioarele lui sunt pe pilot automat, ducând-ul spre școală. Ochii lui sunt alerți. Își dă seama că sunt mai multe semafoare decât credea până la școală așa că se asigură că este prezentă culoarea verde înainte să treacă grăbit. Bagă capul în pământ și încearcă să se liniștească.

—Iisuse Cristoase, dacă maică-mea ar fi trăit m-ar fi bătut, murmură pe sub barbă.

          Este morbid să îți imaginezi corpul într-un sicriu, dar gândul tot i-a fulgerat prin minte. Scutură din cap agresiv. Îi este dor de părinții lui, dar nu destul încât să moară pentru ai revedea mai repede. Se împiedică de o crăpătura din beton și ratează un pas apoi își găsește repede echilibrul.

—Aghh, la naiba! A trecut, liniștește-te! spune în timp ce își trece ambele mâini prin păr.

Atunci de ce se simte de parcă tocmai a început?

     ***

          Îl urmărește pe următoarele străzi, mâncată pe dinăuntru de curiozitate. Nu a fost niciodată genul care să își satisfacă întrebările, nici cele despre minister, nici cele despre demoni sau îngeri. Preferă să își ducă la bun sfârșit menirea și să se bucure de a doua șansă la viață, așa că de multe ori trece cu vederea peste numeroasele lucruri fară sens pe care trebuie să le facă. Însă asta... Nathaniel, scrisoarea, misiunea și ciudata senzație sunt prea greu de ignorat. Este ca o mâncărime pe care o simte în vârful degetelor și pe care o va scărpina până va ajunge la sânge. Nu este oricum de parcă ar putea să o ocolească, într-un final trebuie să ducă sufletul la judecată pentru a primi următoarea misiune. Se oprește pe o casă care după aspect pare părăsită. Nu are etaj, fiind construită în lung, cu un perete crăpat lângă stradă, lipit de gardul ros de rugină. Una dintre țigle se mișcă sub aterizarea sa lină, iar aceasta o ridică și se uită la gaura pe care o lăsase în urmă. Oricine ar putea trece pe lângă o astfel de casa și să aibă ghinionul de a fi lovit de o tiglă în cap. Mică probabilitatea dar nu zero. Distanța nu este mare, deci la fel de bine victima poate să supraviețuiască, iar asta o îngrijorează puțin.

Încalcă regula majora a metodei secundare de colectare a sufletului, aceea de a nu se implica prea mult.

          Sufletele ca ale lui Nathaniel vor trage natural spre moarte și pericole, însă Morana nu este sigură că asta se va mai întâmpla. Momentul de pe stradă ar fi fost perfect, ca la carte ar spune unii și totuși neprevăzutul se întâmplase. Un fior îi coboară de pe ceafă apoi în jos pe coloană, asemenea unui șarpe umed și rece. Senzația pe care o simțise fusese străină, puternică și poate asemănătoare cu aura radiată de creaturile înalte ca îngerii și demonii.

          S-a confruntat în trecut cu suflete binecuvântate de îngeri, dar niciodată nu a simțit ceva anume. Binecuvântarea în protejează până își duc la final menirea, apoi se risipește lăsând în urmă reziduuri care pot îngreuna precesul de colectare a sufletului. Da, este mai greu să îl trimiți spre moarte dar nu emană ce a emanat blondul. 

          Un alt raport va trebui depus cu detalii despre incident, însă Morana va evita acest detaliu. În primul rând, urăște rapoartele scrise. Preferă să meargă și să vorbească în persoană, chiar dacă nu suportă personalitatea lui Tăiș. Nu a învățat să scrie foarte bine când a fost mică, iar vocabularul ei este limitat chiar dacă se dezvoltase destul de mult în ultimii cinci ani de când a devenit Reaper. Rapoartele ei sunt deseori scurte și la punct, cu propoziții simple, care însumează maxim o pagină chiar și atunci când ar trebui să conțină detalii amănunțite despre incidente.