The Reaper - Schimbarea

Capitolul 5 - Ministerul și Coordonatorul

         Băieții plecaseră de mult spre clasele lor. Orele au început de un sfert de oră, iar între timp Reaperul nu s-a mișcat de pe loc. Își schimbase poziția la un moment dat, aducând piciorul drept peste cel stâng. Gândurile ei merg cu o sută la oră. Dacă lucrurile aveau să continue nu are altă opțiune decât de a merge înapoi la minister pentru a raporta problema. Peste două mii de misiuni duse la bun sfârșit cu o rată de succes de peste optzeci la suta, dar situația nu se compară cu niciuna pe care o avuse vreodată. Bate în coasă cu unghiile tocite. Dacă până la sfârșitul zilei nu avea să ducă sufletul la judecată, se va duce la Minister.

         Sare de pe coasă și o pune înapoi în braț cu o mișcare fluidă. Tăcerea dintre Reaper și coasă este apăsătoare, în special pentru că amândoi au rămas fară idei. Următoarele două ore inspectează scoală pentru alte urme de durari. Ajunge să intre în clase în timpul pauzei, unde tinerii se grăbesc să iasă afară. Se adăpostește lângă perete, pentru a se scuti de senzația contradictorie a unei ființe vii ce atinge una moarta.

          Școala este liniștită. Nici urmă de durari sau inamici. Morana își întocmește raportul luptei de ieri în minte, forțând la suprafață cât mai multe detalii. Nu a fost niciodată bună la hârțogărie. În minte propozițiile se formează cu ușurință, dar pe foaie vor ieși simple, fără continuitate și pline de erori. Lipsa de educație pe vremea când era în viață este un factor considerabil. Încă este surprinsă de faptul că poate duce suflete la judecată, chiar și când scuipă adevăruri usturătoare. Oamenii par să fie mai înclinați să asculte cuvinte grele decât minciuni dulci și Morana nu face diferență mare în explicații. Una dintre excepții sunt copii cărora încearcă să le simplifice ideea Judecății și care pot fi câteodată greu de convins.

          Intră într-una dintre clasele aproape goale și este surprinsă când vede un cap blond, cunoscut. Băiatul este aplecat peste banca de lemn, cu muzică în urechi și un pix peste foile împrăștiate. Murmura propozițiile pe care le citește în timp ce zguduie capul pe ritm, complet relaxat. Pare să simtă totuși schimbarea în aer și ridică ochii pentru o secundă. Se uită la intrare, prin Morana, spre coridorul plin de adolescenți apoi se întoarce cu un oftat îndelung la scris.

          Cu pasi ce nu scot vreun sunet, Morana se apropie și se uită de sus la pletele blonde. Ochelarii nergi se odihnesc pe nasul ascuțit al blondului și lasă urme roșii din cauza greutății, iar Reaperul observă felul în care se deformează imaginea prin ei.

          Clădirea bubuie de sunete. Țipete, conversații și râsete atacă urechile sensibile ale Moranei care își reamintește de ce uraște locurile aglomerate. Mirosul clasei este închis, lumina ce trece prin jaluzele este slaba iar cele mai apropiate sunete pe care le aude sunt respirația băiatului și basul melodiei din căștile lui.

—Misiunea asta ar fi mult mai ușoară dacă ai colabora, oftează ea.

Nu știe dacă a spus-o pentru ea sau pentru Nathaniel.

          Tânărul nu este tocmai relaxat. Nu de când ea intrase în orice caz. Din când în când ochii lui fug la persoanele ce au mai rămas în clasa, scanând aerul. Își bagă dinții în capătul pixului. Morana nu are ce să facă momentan. Iese din clasă pentru a lasă sufletul să respire.

—Păreri, Veloren?

~S-ar putea să nu avem altă opțiune decât să vizitam Ministerul.~

—Mă gândeam eu, oftează ea.

~Poate ar trebui să lăsăm misiunea pentru altcineva?~