Fluturi- Irina Binder (vol. 1)

Partea 4

   Cu toate acestea, am trăit mai multe povești de iubire. Pentru că iubirea oferă fel de fel de povești. Există povești frumoase, trecătoare, amăgitoare, menite doar să ne ofere experiențe, lecții, amintiri. Există povești care ne aduc atâta dezamăgire, încât ne fac să nu mai credem în iubire, să nu ne-o mai dorim și să ne condamnăm la singurătate. Există povești de iubire care ne vindecă de rănile lăsate de iubiri trecătoare și care ne fac să cunoaștem iubirea adevărată; există povești de iubire după care regretăm, întrebându-ne mereu: „Cum ar fi fost dacă...?" Există povești de iubire în care numai unul iubește, sperând că va fi iubit la rândul lui. Există povești de iubire scurte, care se transformă, cu timpul, în prietenii frumoase. Mai sunt și povești de iubire care există numai în visele noastre, poate pentru că iubirea nu este împărtășită de celălalt sau poate pentru că destinul nu vrea să ne permită să trăim acea poveste. Și mai sunt povești de iubire pe care le trăim în sufletul nostru, mult timp după ce ele s-au terminat. 

   Nicio poveste nu seamănă cu alta, chiar dacă toate au în comun iubirea. Din fiecare învățăm ceva - altceva- despre noi înșine, despre oameni, despre viață și lipsa ei. Și după fiecare poveste ne schimbăm: devenim mai naivi sau mai realiști, mai curajoși sau mai temători, mai încrezători sau mai sceptici, mai buni sau mai răi, mai calzi sau mai reci - iar, într-un final, ne regăsim.

   Fiecare din poveștile mele de iubire m-a învățat ceva. Am învățat să aștept, să pierd, să iert - și chiar să urăsc.  Am învățat să renunț, să mă prefac, să mint, să mă mint, să înșel, să mă înșel...

   Am învățat că a aștepta după alții înseamnă timp pierdut și amânări inutile. Am învățat că nu are rost să mă zbat să fac parte dintr-o viață în care nu sunt dorită și nici să rămân în locuri unde nu mai am niciun rost. Am învățat să fiu mai rezervată în a mă implica sufletește și să fac diferența între cei care mă iubesc și cei care doar mă folosesc. Am învățat că rațiunea nu poate fi mereu în consens cu inima - și că ambele pot fi supuse rătăcirilor. Am învățat să respect și să accept alegerile celorlalți, chiar dacă acestea îmi influnețează viața și îmi răstoarnă universul. Am învățat că iubirea nu trebuie păzită.

   Am învățat că nu trebuie să plâng după oamenii care nu m-au iubit și care m-au abandonat. Am învățat că aceea care m-au însoțit o perioadă pe drumul meu, iar apoi m-au cotit brusc pe alt drum, nu au fost decât niște umbre, care doar m-au privit în soare...

   Am învățat că responsabilă pentru toate evenimentele care conturează, mai mult sau mai puțin, viața unui  om este iubirea. Că fericirea, dar și toată nefericirea, durerile și bucuriile, momentele de extaz și de cădere, realizările și iluziile, precum și praful de rămâne uneori în urma lor, transformarea și statornicia care definesc viața sunt controlate, într-un mod haotic, de iubire și de modul în care noi, oamenii, ne abandonăm ei.

   Asta pentru că oamenii nu pot trăi fără iubire și nu sunt meniți să fie singuri. Pentru că, oricât de împliniți ar fi în plan familial, social, profesional, material sau de altă natură, oamenii nu pot fi compleți fără un suflet alături.

  Uneori, în goana după iubire, aceștia ajung în impasuri și sunt forțați să facă alegeri, care, de multe ori, îi poartă pe căi și mai pline de disperare. Însă mulți dintre ei nu realizează importanța și valoarea unui suflet-pereche, alături de care să împartă pământul, aerul, orizontul și viața, și preferă să se arunce orbește în povești de iubire incerte. Pentru că iubirea nu este rațională și nu putem alege pe cine să iubim. Pentru că, la capătul tuturor luptelor interioare între inimă și rațiune, inima este cea care ia decizia finală.