,,The Slave" Project

Capitolul 6

Alex pov

Deja era seară când am plecat de la firmă. A durat mai mult decât aș fi crezut, dar nu mai contează. Acum urmează cea mai grea parte a planului: Să ne apropiem de sclavi. Ugh...incă urăsc cuvântul ăsta.

Când drumul meu se desparte de al celorlalți, ma apropii de Yuki și o trag mai aproape de mine, făcând-o să tresare.

Alex:Scuze! M-am gândit doar că...uhm...iți este frig. Adică chiar daca e vară, e destul de răcoros.
Yuki:Oh...uhm...mersi, dar nu am nevoie. Sunt bine.

Yuki se depărtează puțin de mine. Uf, e mai greu decât m-am așteptat. Nici măcar nu știu ce să fac.

Alex:Numele tău este Yuki, nu? Eu sunt Alex.
Yuki:Știu, stăpâne.

AGH! Am uitat că nu îmi poate spune numele din cauza regulilor. Sunt foarte idiot. Ce să fac acum? Uh, mai bine tac până ajungem acasă.

Câteva minute mai târziu ajungem. O conduc pe Yuki în camera ei.

Alex:Asta va fi camera ta.

O văd că e puțin derutată de cuvintele  mele, așa că mă apropii puțin de ea.

Alex:Știu că nu ești obișnuită să ai o cameră, dar eu am decis că vreau să ai una. Acum...baia este ultima ușă pe hol. Jos este bucataria si sufrageria. Camera mea este față  în  fața  cu a ta. Du-te si fa o baie până pregătesc eu masa. Lasă-ți hainele în coșoul de lângă ușă  pentru a le putea spăla. Îți  voi pune niște haine noi.
Yuki:Cum dorești, stăpâne.

Yuki face cum i-am spus, iar eu mă duc la bucătărie. După ce pregătesc mâncarea o pun la cuptor și mă  duc să  iau hainele pentru Yuki. Și mda...tocmai mi-am dat seama că nu am haine de schimb pentru fete. Ce aș putea să fac acum? Magazinele sunt deja închise. Uf...îi voi da un tricou de la mine și niște pantaloni.

Mă duc la mine în cameră ca să caut cele necesare. Găsesc un tricou portocaliu și o pereche de pantaloni scurți, albaștri cu o dungă albă ce mie mi-au rămas mici și îi duc in baie.

Alex:Yuki. Ți-am adus hainele. Te-ai descurcat sau ai nevoie de ajutor?
Yuki:Um...sunt bine stăpâne.
Alex:Bine!

Iau coșul cu haine murdare și mă duc să le pun în mașină. Înainte să pun rochia lui Yuki o iau în mână ca să o studiez puțin. Era o simplă rochie de servitoare, destul de veche și murdară, dar asta se poate explica. Pe interior era plină de pete de sânge uscat. Dau cu pumnul foarte tare în zid când le văd.

Alex:Nimeni nu ar trebui să îndure un astfel de tratament.

Yuki:Stăpâne, am auzit un zgomot puternic. S-a întâmplat ceva?

O văd pe Yuki ieșind din baie. Pantalonii îi erau puțin largi, dar tricoul îi venea destul de bine.

Alex:Sunt bine. Îmi scăpase ceva din mână doar.

Mă uit mai atent la ea și văd că mâinele și picioarele îi erau pline de răni, tăieturi, arsuri, urme de bici și multe altele. Chiar și pe gât avea câteva.

O iau de mână și o duc în sufragerie. O las pe canapea și mă duc după trusa de prim-ajutor.

Alex:Îți voi îngriji rănile. Mai mult ca sigur va fi dureros, dar...lasă-mă să am grijă de ele.
Yuki:...sigur, stăpâne.

Încep să îi îngrijesc fiecare rană cu atenție, unele având nevoie să fie cusute.

Alex:Uh...Yuki. Va suna ciudat, dar...îți poți da tricoul jos? Trebuie să îngrijesc și acele răni.

Yuki iși dă tricoul jos. Roșesc puțin, dar îmi trece repede când văd rănile. Mi se oprește privirea la semnul ei de sclav de pe talie. Din cauza tăieturilor și arsurilor abia se mai vedea. Îmi plimb mâna pe el puțin, dar o retrag rapid.

Alex:Îmi pare rău.
Yuki:Pentru?
Alex:Pentru toată suferința ta. Cu siguranță fiecare rană are o poveste, fiecare poveste fiind mai îngrozitoare ca cealaltă.

Yuki zâmbește și îmi ia mâna în mâna ei.

Yuki:Ce spui e adevărat, dar nici una nu este vina ta. Încă nu ai ajuns să-ți semnezi numele pe pielea mea.
Alex:Eu noi face asta! Nu te voi răni.
Yuki:Nu spune asta! Nu mai spune asta niciodată. Știu că o vei face și e în regulă. Sunt sclava ta. Poți face ce vrei cu mine.

Aș si fi vrut să țip că nu va fi așa, dar am tăcut. Îmi termin treaba, apoi o bandajez.

Alex:Acum că am terminat, hai la masă. Du-te și așează-te la masă

Mă duc să pun trusa la loc și să pregătesc masa. Yuki iși ia tricoul pe ea și se așează la masă.

Alex:Poftă bună!

Yuki mănâncă puțin, apoi se ridică.

Alex:Nu prea ai mâncat.
Yuki:Nu îmi este foame.
Alex:Nu trebuie să minți. Acum așează-te la loc. Nu trebuie să îți fie rușine. Știu cum e să fi sclav.
Yuki:Sunt bine, serios.
Alex:Nu, nu ești. Te rog, mănâncă.

Yuki oftează și își termină mâncarea.

Alex:Spăl eu vasele. Tu du-te și odihnește-te. Mâine avem treabă!
Yuki:Pot să spăl eu vasele.
Alex:Nup! Ai nevoie de odihnă.
Yuki:Sunt bine, stăpâne. Măcar lasă-mă să te ajut!
Alex:Bine!

Știu ce gândește. Știu că vrea să fie de folos, astfel încât...să nu fiu prea dur cu ea.

Așa am fost și eu. Aș fi făcut orice, numai să nu fiu torturat de stăpân.

Vreau să o ajut. Să o fac să înțeleagă că aici nu va fi așa, dar nu pot. Nu pot schimba 15 ani de sclavie doar prin vorbe.

Terminăm de spălat vasele și mergem sus să ne culcăm. Mă opresc in fața camerei mele preferate. Simțind nevoia să mă relaxez, intru în cameră. Mă așez lângă fereastră.

Yuki:Stăpâne?
Alex:Hm? Oh, scuze. Camera asta mă relaxeză și uit complet de tot.

Yuki se apropie de mine și se uită pe geam. O văd cum se încordează puțin când vede firma.

Alex:Crezi că sunt ciudat, nu? Am fost unul dintre sclavi, deși unul destul de norocos. Și totuși mă relaxeză să mă uit la acea clădire.
Yuki:....eu nu am dreptul să judec.
Alex:Îmi place să îmi imaginez locul ăla în flăcări.

Yuki tresare, iar eu chicotesc puțin. Mă ridic și o iau în brațe. O strâng tare, neștiind dacă vroiam să o asigur pe ea sau pe mine că totul va fi bine. Că amândoi suntem oameni, că putem face parte din aceeași lume.

În momentul ăla nu știam ce gândește Yuki.

Simțeam doar căldura corpurilor noastre. Simțeam că am lângă mine un om, o persoană normală, nu un gunoi cum ne-au făcut cei la firmă să credem.

Poate fix asta ne-a distrus. Sau au fost restul greșelilor pe care le-am făcut?