,,The Slave" Project

☠Prolog☠

Alex pov

La vârsta de 7 ani mi-am auzit părinții cum vorbeau despre problemele financiare.
O săptămână mai târziu, aceștia au plecat în străinătate, lăsându-mă singur.
Chiar dacă pare neobișnuit, nu era prima dată când eram lăsat singur.
Însă de data asta am luat o decizie. Nu doream ca părinții mei sa aibă probleme, iar eu aș fi fost o povară pentru ei.
Am fugit de acasă, lăsând în urmă doar un bilet. Am fugit la orfelinat.
Am fost primit acolo, dar după cateva luni, acel loc a început să aibă probleme financiare deasemenea.
Am fost vândut împreună cu câțiva copii la o firmă.
Prima dată când am ajuns acolo nu am înțeles ce avea să mi se întâmple, însă am descoperit totul după ce am fost însemnat cu fierul încins.

-Bine ați venit! Mă bucur că avem marfă nouă. De acum încolo voi nu vă mai numiți oameni. Sunteți doar obiecte folosite și refolosite de cei care vă cumpără.

Ah. Aceea voce încă și acum îmi țiuie în urechi: Vocea patronului firmei de sclavi.

În timpul în care am fost sclav am avut doi stăpâni. Zile oribile, durere nesfârșită și lacrimi amare, așa a fost tot acel timp.
Când aveam șansa mă uitam la semnul ce mi-a fost făcut.

Într-o zi, pe ușa firmei au intrat părinții mei. Au fost foarte fericiți când m-au văzut. M-au strâns în brațe și m-au eliberat. Exact. Singurul mod prin care un sclav poate fi eliberat este ca o rudă să o facă.

Am fost obligat să tai cu lama partea de carne pe care era întipărit semnul.

Când am plecat de la firmă, m-am oprit câteva clipe și m-am uitat la clădire. Pe lănga a trecut un copil, vesel, proaspăt adus, inocent, neștiutor. Am început să plâng.

Povestea mea avusese un final fericit, dar pentru cei care încă erau acolo, de-abia începuse iadul.

Viața mea s-a schimbat drastic din aceea zi. Părinții mei acum erau bogătași, oameni cu influență. Aceștia au murit la câteva zile după ce am împlinit 18 ani.
Am vândut casa în care am locuit cu ei și m-am mutat. Am căutat mult timp, dar am găsit casa perfectă.
Era o vilă mare, cu etaj. Special la casa asta, însă, era o cameră micuță și întunecată. În aceea cameră era un geam mare. Iar priveliștea...era exact la aceea firmă. Firma de sclavi care mi-a marcat copilăria, asta era priveliștea. Asta puteam vedea. Mereu mă uit pe aceea fereastră. Într-o zi voi vedea acea clădire în flăcări, lucrătorii după gratii și sclavii liberi și fericiți.

Yuki pov
Știu cum este lumea cu adevărat. Nu e un loc în care să poți să fi fericit și să râzi din toată inima. Nu, e un loc oribil, iar oamenii sunt egoiști și lacomi.
De când eram mică, propria mea familie mă trata ca pe un animal. O simplă iapă ce se zbate să trăiască.
Am ajuns la firmă la vârsta de patru ani, unde am învățat ce înseamnă să te zbați ca să trăiești cu adevărat. Era iadul pentru noi, cei însemnați, dar am supraviețuit. M-am împrieteni cu cei de acolo, dar mai ales cu 11 persoane care mi-au fost alături și cu care am putut împărți totul.

Nu pot spune că sunt nevinovată, că nu merit nimic din ce am pățit. Ah, încă și acum îmi amintesc acel moment. Un copil, abia ajuns, fericit, apoi fața sa plină de spaimă după ce a gustat din adevăr. Nu am suportat să-i văd fața, cum mă ruga să-i îndepărtez durerea, așa că am acceptat. Nu sunt mândră de ce i-am făcut. Nu sunt fericită că l-am ucis, dar asta era singura posibilitate. Chiar pot fi învinuită pentru asta?

Am văzut și un caz fericit. Un băiețel a fost eliberat de părinții săi. Mă bucur pentru el. Nu mai trebuie să sufere.