-Hei.
A venit către mine și mi-a sărit în brațe. L-am îmbrățișat înapoi în semn de prietenie. A dat ca să mă sărute dar nu am acceptat și i-am spus că sunt logodită. El a rămas puțin șocat și trist. Mi-a răspuns la salut după mult timp:
-Hei.
-Cum mai ești? l-am întrebat eu curioasă.
-Să zicem că bine. Am bani, dar nu am iubirea de care am nevoie.
-Păcat. Eu le am pe amândouă. îi spun pe un ton arogant.
-Am auzit de tine. Avere 50 de milioane de dolari, frumos.
-Nici tu nu o duci rău, 20 milioane. îi răspund ca să îi arăt că nu sunt bogătașa fițoasă.Am vorbit ore întregi. Simțeam că puteam fi prieteni buni. Poate chiar mai mult de atât, însă eram logodită. Însă ceva la el nu s-a schimbat. Numărul de fete care erau înnebunite după el și cu care a fost. Printre ele se numărau și Gigi Hadid sau Blake Lively.
După o zi lungă, ajung acasă. Eram extenuată. În seara aia nu prea am vorbit cu Leonardo. Și astăzi m-a întrebat ce am făcut și cum mi-a fost ziua. Îl simțeam puțin curios și întreba insistent. Am băgat iar vrăjeală, însă am simțit că nu mai putea merge asta prea mult timp. Era ultima oara când îl mint.
În următoarea dimineață, m-am trezit super bine și cu o dispoziție foarte bună. Însă, nu știam ce mă va aștepta. Pe drum trebuia să mă opresc la biserică ca să filmăm o scenă din serialul de dramă nou apărut.
Surprinzător, Noah era acolo. După am aflat că și el trebuia să apară în serial spunând că "soția" lui a fost omorâtă. Iar eu trebuia să investighez cine a omorât-o.
După ce am filmat jumătate de episod, directorul serialului ne-a dat pauză. Am mers la o cafea toți 3, împreună cu Georgina, bineînțeles. Am discutat despre tot ce am făcut în perioada asta de când nu ne-am întâlnit. El ne-a spus cum a cunoscut multe femei și că devenise timp de 6 luni, cel mai bogat sportiv din lume, cu o avere de 80 de milioane de dolari, însă a pierdut mult din ea, cumpărând 4 case și două mașini. Am vorbit și despre relația cu logodnicul meu. Noah era foarte curios.
După 30 de minute de pauză, revenim înapoi la filmări. Filmăm aproape tot episodul și urmează o scenă în care Noah trebuia să mă sărute. Încerc să îl refuz dar, când să întorc capul buzele noastre se ating și pentru preț de câteva secunde nu se mai despart. Mă uit la el 3 secunde și plec pentru că realizez ce greșeală am făcut.
2 minute mai târziu, Leonardo ajunge la filmări și îl rog ca să plecăm și să nu vadă scena.
Va pleca Leonardo sau va afla de sărut? Asta veți afla în următorul capitol.
CITEȘTI
Promit.
RomanceSidney are o viață mult prea plictisitoare. Până când află că este admisă la Universitatea de prestigiu Yale din Connecticut. Ajunsă acolo, ea realizează că viața nu înseamnă doar învățat. Dar oare este pregătită ca să se îndrăgostească?