Capitolul 4

72 5 0
                                    

În dimineața asta m-am trezit mai târziu pentru că aseară am adormit foarte greu. Am ieşit din cameră şi toți se uitau la mine. M-am gândit că poate am făcut ceva greşit aseară, dar nu era asta.

Ajung la ora de Istorie, acolo era Georgina și o întreb ce s-a întâmplat. Ea îmi spune că îmi va răspunde după terminarea orei. După ce terminam, Sara vine la mine și îmi spune:

–Sidney, vreau să îți spun că eu și Noah ne-am despărțit. Noah a vrut asta și într-un final am căzut de comun acord. Vreau să îți mai spun că voi doi sunteți meniți unul pentru celălalt, chiar și eu am văzut chimia dintre voi doi.

–Nu știu nici eu ce să zic. Îmi pare sincer rău că v-ați despărțit.

–Nu trebuie, spune asta și pleacă.

–Asta era, zice Georgina după ce pleacă Sara.

–Cred că a făcut asta pentru ce i-am spus aseară. Trebuie să plec, pa.

Îl caut pe Noah, însă pare de parcă ar fi părăsit campusul. Într-un final îl găsesc. Era în locul nostru special, râul. Mă așez lângă el și înainte să apuc să zic ceva, el zice:

–Am făcut asta pentru noi, pentru că eu cred în noi. Eu-eu.. te iubesc și cred că o voi face pentru totdeauna.

Eu tac și nu zic nimic așa că el zice:

–Sid, poți veni la nunta mamei mele..?

–Si-sigur.. dar să știi ca o fac pentru mama ta, nu pentru tine.
Și uite asa planul meu cu vacanța în U.K. a fost dat peste cap îmi spun în mintea mea.

Ajung înapoi în cămin, încerc să găsesc cea mai frumoasă rochie pe care o aveam, îmi fac machiajul și celelalte lucruri și plec. Pe drum mă întâlnesc cu Noah. Mă ia de braț și mergem împreună către nuntă.

Ajungem amândoi acolo. Mama lui ne aștepta. Ne întâmpină și ne arată unde sunt locurile noastre. Ne așezăm iar Noah încearcă să spună niște lucruri despre noi, dar refuz să vorbesc și îi spun ca să ne bucurăm de nuntă.

Nunta se termină, Noah spune:
–Cred că e timpul să vorbim!
–Ok, dar despre ce?
–Despre noi.
–Nu știu dacă există așa ceva.
–Bine, dar asta nu înseamnă că nu avem voie să vorbim.
–Bine, spune.
–Tu.. mă iubești?
–Noah.. nu înce-
–Te rog să îmi zici sincer, vreau să știu ceea ce simți spune el întrerupându-mă.
–Bine. Țin la tine și cred că poate va mai exista ceva între noi.
Noah se apropie de mine și mă sărută. Eu nu îl refuz pentru că parcă voiam să îi ofer o a doua șansă. După ce mă sărută îmi zice:
–Te iubesc, Sidney Roberts!
–Și eu, Noah James. Și eu.

Ajung înapoi la cămin. Georgina era deja acolo, plângea. O întreb ce s-a întâmplat și îmi spune că tatăl ei a murit. Deodată, ziua mea parcă nu era așa de fericită. Ea mă invită la înmormântare pe care avea să o organizeze mâine.

Promit.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum