Capitolul 2

144 8 3
                                    

E dimineață. Nu prea am putut să dorm aseară. Aveam foarte multe emoții. E 8:16. La 9:30 aveam avion. Eu si mama ne pregătim repede, îmi fac bagajul cu tot ce aveam nevoie. Era o dimineață atât de frumoasă.

Pe drum către aeroport mă tot gândeam la cum va fi la universitate. Ajungem la aeroport, parca îmi venea să mă întorc înapoi. Dar totuși nu am făcut-o. În avion, mi-am pus muzică si am adormit.

Într-un final am ajuns. Mergem către universitate să o vedem mai bine, iar după mergem la cămin. Primesc camera 207. Mama mă conduce către cameră. Inima mea era pe cale să iasă din piept. N-am avut niciodată emoții așa mari.

Ajung in cameră, facem cunoștință cu colega mea de cameră. Părea destul de fițoasă. Mama mă îmbrățișează și își ia la revedere. Rămân doar eu cu ea și îmi spune:

–Buna, mă numesc Georgina Banks. Sunt în anul 3, este penultimul meu an aici. Am un grup mare de prieteni, cumva "populară" dar nu suport termenul ăsta. Am și un grup mai restrâns, dacă vrei te pot prezenta lor. Știu și eu cum e să fi boboc. O să treacă.

–Buna, Georgina. Eu mă numesc Sidney Roberts. Mulțumesc, ești prea amabilă.

Se face seară. Îmi iau o rochie frumoasă și amândouă coborâm jos. Georgina dăduse o petrecere. Ea mă introduce grupului si fac cunoștință cu ei.

Era si un băiat mai frumos pe care am pus "ochii" într-un fel. Îl cheamă Noah. Am aflat că avea iubită după ce i-am văzut sărutandu-se. Totuși nu puteam sa îi fur iubitul Sarei.

După ce vorbim cu toții ceva timp, Noah face o glumă proastă despre mine. Eu mă supăr si plec. El vine după mine și vrea sa mă ia de mână dar nu îi dau voie. Vine după mine în cameră, eu încerc să îl gonesc, deși nu prea voiam asta. El nu înțelege și îi explic cât de nesimțit a fost. El își cere scuze și mă sărută. Eu îl resping si îi spun:
–Noah, încetează. Ai iubită.
–Și?
–Și? Eu nu vreau să fiu o aventură.
–Ok. Te înțeleg. Te las. Poate lucrurile se vor schimba.
Eram puțin tristă că pleacă dar mi-am spus așa: E ok Sidney, vei trece și peste asta.

Georgina ajunge în cameră și îmi spune:
–E prima ta zi aici și deja a pus cineva ochii pe tine.
–Cine? Noah?
–Da măi. Nu ai văzut cum te privește?
–E un nesimțit. Noapte bună, Georgina! Sincer nu am chef de discuții de genul ăsta la ora asta.
–Ok. Noapte buna, Sid!

Eu fericită îmi spun: Cred că m-am îndrăgostit..!

Promit.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum