Valsând la miezul nopții

O visătoare și un inel

      Mă ridic ușor din pat, sting lumina de veghe și, după ce îmi trosnesc toate oasele, fug în bucătărie spre cutia de pizza lăsată pe masă. Vlad sforăie infernal, iar Alma zgârie la ușă cerând din priviri să iasă în curte. Îi deschid, iar apoi mă așez comod la masa albă din bucătarie. Razele soarelui ce abia a răsărit mângâie cutia de pe blat, pe care se află 2 foi mâzgălite de scrisul urât al uriașului meu. Le ridic jucăusă, închipuindu-mi deja ce ingrediente dubioase îmi cere să cumpăr de data asta.

      "Neața, soare. Te-ai trezit ca să mănânci ultima felie de pizza, așa-i? Ai terminat de mâncat aseară, în caz că ai uitat, cand credeai că dorm și te-ai furișat în bucătărie, fără să aprinzi măcar lumina, în ciuda fricii tale de întuneric. M-am trezit devreme azi ca să mă distrez puțin pe seama ta. Te mândrești mereu că te trezești prima, în timp ce eu sforăi ca porcul; ar trebui să te auzi pe tine. Credeam că ne-a invadat Alma camera, din nou, și că mârâie la lumina ta de veghe în formă de pisică, dar era doar chiorăitul de război al mațelor tale. Glumesc, tho, îmi place să te enervez, arăți ca o veveriță fără ghinde. "

      Chicotesc ușor și îi mulțumesc în gând Domnului pentru nebunul pe care mi l-a trimis în cale. Continui apoi să citesc, curioasă de cât de tare i s-au prăjit rotițele în încercarea de a scrie ceva mai lung de trei rânduri.

       "Eram ieri în drum spre casă, treceam pe lângă 8 prin Saturn, și m-a lovit chestia aia pe care tu o numești nostalgie. Când am ajuns în dreptul bisericii, o tipă în rochie albă pe care tu ai numi-o mireasă plângea în hohote cu zâmbetul pe buze la vederea unui tip tuns șmecher, îmbrăcat la costum. Daca ai fi fost lângă mine, te-ar fi luat plânsul și ai fi spus că sunt atât de drăguuuți. Culmea e că de data asta nu aș fi ținut să te contrazic. Mă gândeam cum ar fi să mergem noi îmbrăcați ca ăia doi spre altar. Pe tine te-ar ține taică-tu de braț și m-ar ucide din priviri, în timp ce mamele noastre ar leșina de emoție. Am avea o grămadă de invitați de care m-aș ascunde, aș înscena un furt al mirelui ca să joc un Clash Royal, iar apoi aș plânge de ciudă pentru banii aruncați pe babetele alea care cică ne sunt rude. Dar tu ai fi atât de fericită că n-aș spune nimic ca să te supăr. După ne-am întoarce acasă, unde Alma ți-ar murdări rochia de supărare că ai lasat-o singură, iar noi am avea parte de prima ceartă în calitate de soț și soție pentru că ți-am jignit potaia. Dar nu ar fi atât de rău; mă și gândesc la cât de fericiți ar fi ai noștri știindu-ne "oficializați", și la cum ar face bunică-ta urări ciudate din popor pentru prosperitate și ce mai e pe-acolo."

       Ceva nu e în regulă. Vlad nu e niciodată atât de drăguț. Fluturașii din stomac pe care îi credeam pierduți încep să reapară.

      "Ar fi interesant să îți spună lumea pe stradă "Doamna Constantin" iar tu să te întorci îmbufnată pentru că încă te-ai considera domnișoară. Ceva, însă, n-ar fi bine; te-ai stresa prea mult din orice, cum faci de obicei, și ai face din tânțar armăsar într-o secundă. Eu nu vreau asta, nu vreau să planificăm 3 luni o excursie. Vreau să mă trezesc într-o zi la 5 dimineața și să îți spun "Alexia, plecam la mare!", iar tu să scoți entuziasmată valiza cu loțiuni de sub pat, să arunci în ea câteva haine și să ne urcăm în grabă în mașină. Să o suni pe Bianca pe la 6 ca să facă pregătirile; adică să se pregătească emoțional pentru că-i vine pacostea pe cap, în timp ce eu și Mihai pregătim ieșirile la bere cu băieții. Să mergem împreună în White, unde să mă pierd accidental la bar, cu un pahar de wihskey în mână, iar mai apoi să te fac de râs în fața rockerilor tăi purtându-mă ca un copil fumat. Dar să mă iubești și atunci."

      Nu-mi vine să cred cât de bine mă cunoaște băiatul ăsta. Abia acum îmi dau seama cum am devenit, treptat, o familie. Eu și Bibi, surori de suflet de când ne știm, iar Vlad și Mihai cei mai buni prieteni de 3 ani încoace.