Când seara se dezlipește de trupul ei solar și zboară
spre o miazănoapte lipsită de orice tenacitate
și vântul începe un joc lasciv cu frunzele goale, arse de căldura ei precoce,
Lumina se îndreaptă-n stoluri de amiezi cernute,
spre o altă șoaptă de pământ tenebru.
Și marea își suspină amintirile,
pe o plajă plină de nisip amestecat cu alge...
