Vântul murmură afară un cântec uitat,
Se clatină, dansează, se pune la-nchegat,
Și cu aducerea aminte a lui,
Cânt și eu, dansez și eu, cu gândul meu de lut,
La fel ca el
Un dans aievea amețit,
amorțit,
trosnindu-mi mintea alături de mugetul lui,
clătindu-mi mintea cu suflul lui,
dormind sau zăcând, zăcând și murind,
în lumina lui murdară,
între aripile lui negricioase,
și privesc lumea de sus, trupul meu e acolo?
Mintea îmi e încețoșată,
iar vântul zboară mai departe.
