Tremură-mbrățișată de-o ghiață antropomorfă,
Viață disperată să iasă la suprafață dintr-o mizerie usturătoare
Privește cu ochii deschiși lumina râncedă venind spre ea
Amăgindu-se că lumea-i bună.
Și-ncearcă să scape din amalgamarea vârtejului de spume,
Așa cum orice altă viață-ar vrea să scape zi de zi,
Dar Zeul ei e departe,
Cine o mai ajută acum?