061) Tears

662 50 0
                                    

Când Jimin a ajuns la spital, s-a grăbit să meargă la salonul indicat de Hoseok. Aflat pe coridor, a recunoscut silueta băiatului care își ascundea fața în mâini.

"Hoseok hyung?" Cel numit și-a ridicat capul, privindu-l direct pe Jimin.

Plângea. De parcă situația nu era deja destul de grea, Jimin simțea nevoia să îl urmeze, doar văzându-l.

"Doarme?" Era stupid să întrebe dacă era bine.

"Da."

"Ai venit singur?"

"Nu...le-am spus celorlalți meargă mănânce. Ultimele ore au fost grele pentru ei."

"Ar trebui mergi și tu. Să te gândești la altceva. Ai nevoie."

"Da. Dar te-am așteptat." Hoseok a oftat, ca și cum s-a oprit din respirat în urmă cu o oră, apoi i-a dat lui Jimin un telefon. "E telefonul lui Yoongi. Acel idiot nu îl blochează, așa mi-am permis să uit. Citește."

Ideea să se uite în telefonul persoanei pe care o place era tentantă, dar i se părea greșită. Nu avea dreptul. Era prea personal.

"Ce e asta?" Întreabă, când a văzut deschisă o conversație.

"Citește. Și o înțelegi." Hoseok i-a făcut loc lui Jimin să se așeze lângă el.

"Dar...nu e bine."

"Yoongi aproape a murit azi. În acest moment, faptul m-am uitat în telefonul lui e ultima mea grijă."

Aproape a murit. Acele cuvinte erau dure. Cine și-ar fi imaginat că Yoongi, cu acel temperament dur și care părea că nu are vreo grijă, aproape a murit.

"Okay." Acestea fiind spuse, Jimin a început să citească, în timp ce Hoseok încerca să nu se piardă cu firea din nou.

Urma să fie greu.

◇◇◇◇

ᴅᴀᴛᴇ ᴍᴇ ɪɴ ʜᴇʟʟ || ʏᴏᴏɴᴍɪɴUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum