"De asta am spus că poți să mă săruți când vrei. Dar te rog, n-o mai face vreodată. Devin tot mai dependent de tine și mă sperie. Doare mult. Nu știu ce să fac."
Nu a durat mult până ce prima lacrimă a lăsat loc și celorlalte.
"Se presupune că trebuia să renunț la tine. Tu ai spus asta. Deci...nu face să îmi fie și mai greu."
Abia a reușit să termine ce avea de spus, când Yoongi s-a ridicat sub ochii speriați ai lui Jimin, care voia să încheie totul, dar era speriat că Yoongi l-ar putea părăsi și el.
"Îmi pare rău. Încearcă să dormi. Vorbim mâine." Apoi a plecat înapoi la el în cameră. Lăsându-l pe Jimin singur. Din nou.
Ceea ce nu știa Jimin, era că nici Yoongi nu și-a putut reține lacrimile, iar capul îl durea îngrozitor. Exact ca în ziua de dinainte să se gândească la suicid.
Trebuia să spună două cuvinte. Doar două. 'Te iubesc'. Și era suficient.
Și totuși, acele cuvinte nu au vrut să iasă afară. Era speriat de faptul că dacă l-ar fi iubit atât de mult, nu ar fi putut să suporte ziua în care ar fi fost părăsit.
Chiar acum, se ura, dar nu avea ce altceva să facă, decât să simtă teamă.
◇◇◇◇
CITEȘTI
ᴅᴀᴛᴇ ᴍᴇ ɪɴ ʜᴇʟʟ || ʏᴏᴏɴᴍɪɴ
Fanfiction《Yoonmin SOCMED AU》 Unde într-o noapte, după ce Yoongi câștigă o competiție, primește o confesiune scrisă de la unul dintre colegi. Jimin ajunge să fie considerat de Yoongi din ce în ce mai enervant, când pare să nu îi pese de câte ori este respins...
