Atingeri interzise [+18] #vecini vol 3

Capitolul 2 - Lumea reală

Capitolul 2

Lumea reală

Irina

Din clipa în care ies din avion sunt lovită de o adiere călduță de primăvară care mă face să simt mirosul de „acasă". Poate că nu este ceva impresionant pentru nasul meu, dar este ceva ce îmi merge direct la suflet și îmi liniștește dorul. Am plecat acum aproape un an și jumătate de aici și, trebuie să recunosc, au fost momente în care am crezut că nu mă mai întorc niciodată, ceea ce m-a făcut să resimt și mai mult distanța de cei dragi.

Dar acum sunt aici, cu fața luminoasă și inima bătându-mi tot mai tare, anticipând momentul revederii cu sora mea Iulia și fetița ei, Deea.

În așteptarea bagajului îmi scot din buzunarul rucsacului telefonul mobil, dându-mi seama că este închis de foarte multe ore, mai exact de când am plecat din Londra acum mai bine de trei ore, unde am avut escala după plecarea din New York.

Am un singur mesaj de la Iulia, care îmi spune că Deea a făcut febră și nu mai poate ajunge să mă ia de la aeroport, dar va veni fratele lui Cristi să mă ia.

Brusc zâmbetul meu dispare și mă strâmb ca după o lămâie verde. Nu sunt supărată pe sora mea deloc, ba chiar îmi fac griji pentru cea mică și sper să am vești bune cât mai curând, dar preferam să plec singură de aici, decât cu nesuferitul de frate al soțului ei, Cristian.

Acesta din urmă, după câteva episoade mai tumultuoase, s-a dovedit a fi un bărbat extraordinar și un tată excelent pentru bebelușa ei din prima căsătorie. Acum jumătate de an au făcut și o cununie civilă foarte restrânsă, la care, din păcate, nu am putut să ajung, însă m-am bucurat din tot sufletul pentru ei, iar aceștia știu cât de mult regret că nu le-am putut fi alături.

Dar Daniel Diaconu este un tip aproape la fel de solid și de tatuat ca fratele lui mai mare, însă cu o personalitate mult mai complicată. Sau cel puțin eu așa l-am perceput din prima clipă când l-am cunoscut, un încăpățânat dornic ca toate lucrurile să fie cum vrea el. Genul acela care crede că el știe cel mai bine, motiv pentru care ne-am înțepat din primul moment, pentru că a dat de o femeie care, culmea, știe la rândul ei ce e mai bine. Și cum femeile au mereu dreptate, lucru cu care el, clar, nu este de acord, între noi mereu au fost o ușoară antipatie.

Iar acum acest individ este în fața mea, la nici cinci metri distanță, cu degetele tatuate agățate de marginea buzunarelor unor blugi negri, în timp ce geaca de piele îi sta fixă pe umerii lați. Nu pot să nu îmi recunosc nici măcar mie că arată foarte bine, având trăsături masculine și frumoase, dar secretul acesta va merge în mormânt cu mine.

— Parcă nu erai așa înalt ultima dată când te-am văzut, îi zic în loc de „bună ziua".

Zâmbește arogant în colțul gurii.

— Parcă nu erai așa băiețoasă ultima dată când te-am văzut, răspunde încercând să îmi ciufulească părul șaten-deschis, aproape blond și tuns mult mai scurt decât îl aveam înainte, dar mă dau repede un pas în spate, făcându-l să rateze atingerea. Te-au prins ăia cu mâna în borcanul cu bomboane și te-au căprit în halul ăsta?

Același nemernic ca înainte.

Când ne-am văzut ultima dată, părul meu trecea cu mult de mijlocul spatelui, iar acum abia îmi trece de lobul urechii, într-o tunsoare tip bob scurt, mai ales la spate.

— Mi-au sugerat să tai cât mai mult din el, să evit tendința de a trage de el de nervi când o să mă întâlnesc cu idioți, rânjesc cu toți dinți, făcându-l să pufăie și să își dea ochii peste cap.