Atingeri interzise [+18] #vecini vol 3

Capitolul 5 - Divergențe (I)

Capitolul 5 - partea 1

Divergențe

Irina

În viață, lucrurile nu decurg așa cum ne dorim. Aproape niciodată. Dupăce ai spălat mașina, vine ploaia și ți-o murdărește la loc; dai comandă demâncare și îți întârzie livrarea până ți se lungesc urechile de foame; aștepțiun contract de la un client foarte mare și afli că l-a câștigat altcineva; vreisă dai cu ochii de cel care te-a sărutat fără aprobare și să îi dai un genunchiîntre picioare, când de fapt dai nas în nas cu cel mai nesuferit om cunoscut în viață.

Nicolae Mateescu. Un bărbat la vreo cincizeci de ani, cu un ochi de sticlă, care mi-a lăsat un gust mai amar ca oricine altcineva.

Aveam optsprezece ani când l-am cunoscut, el fiind tatăl unui tip cu care eu eram colegă la un curs de fotografie. Tipul acesta, Alin, era cu un an mai mic decât mine, dar fizic era mult mai dezvoltat pentru vârsta lui. Ne-am cuplat și îmi plăcea să cred că eram îndrăgostită de el. Sau cel puțin așa credeam la momentul respectiv, atât eu, cât și el. Eram de vreo două luni împreună, când „distinsul" domn Nicolae a aflat despre relația fiului său și a considerat necesară o intervenție.

Așadar m-am trezit cu el în sala de curs chiar după terminarea acestuia, dorind într-un mod serios să aibă câteva vorbe cu mine. Ulterior am aflat că era prieten cu profesorul și de aceea, după plecarea celorlalți cursanți, am rămas în sală alături de Alin și sub privirea tăioasă a tatălui său.

Eram mică și intimidată de acest om mult mai mare ca mine, atât fizic, dar și ca vârstă. Am fost politicoasă și mi-am primit în tăcere cele mai urâte cuvinte adresate vreodată de un om, care mă învinovățeau că i-am stricat băiatul, iar eu pot fi acuzată oricând de corupere de minori, fiind majoră, iar odrasla lui minoră, că din cauza mea notele lui au scăzut și că sunt o influență proastă pentru el din clipa în care am apărut în viața acestuia. Că a mai auzit el vorbe despre mine și e sigur că nu sunt ușă de biserică, iar mie ar trebui să îmi fie rușine că am o viață desfrânată.

Alin stătea mut lângă mine. El, care cu câteva ore înainte îmi șoptise cuvinte de dragoste, în acel moment lăsase capul în jos și nu îmi lua apărarea cu nimic. Era intimidat de tatăl lui, iar eu am tăcut alături de el, fiindu-mi frică să nu fiu lovită de un om pe care îl știam de la fiul său ca fiind cu un temperament vulcanic și violent.

Părinții mei nu au ridicat niciodată mâna asupra mea sau a Iuliei, dar aveam vecini care își altoiau copiii, uneori până când se lăsa cu vânătăi sau, mai rău, cu sânge.

Iar în acea zi aveam în față un bărbat care în orice clipă mă putea lovi, așa că am tăcut și am arătat respectul pe care părinții mei mi-l insuflaseră toată viața, chiar dacă tăcerea mea a fost, de asemenea, prost interpretată și judecată ca fiind trăsătura unui om rău.

Azi, în timp ce ieșeam de la supermarket cu niște verdeață și ceva cumpărături în pungile de plastic, dau nas în nas cu animalul ale cărui cuvinte m-au urmărit până în ziua de azi.

Desfrânată. Om rău. Influență proastă.

— Mateescu Nicolae? întreb oprindu-mă fix în fața lui, în timp ce acesta își ridică privirea încruntată spre mine, ținând mâinile în buzunarele unei geci de fâș negru, decolorată de soare pe alocuri și murdară la manșete.

Îi ia câteva clipe să mă recunoască și sunt surprinsă când văd sclipirea întunecată din ochii obosiți.

— Tu ești aia de umbla cu fiu-miu, zice cu o grimasă.