Momente pierdute...

O alta poveste

           Hei:)
           Va multumesc tuturor pentru voturi si comentarii, pentru mine conteaza foarte mult fiecare.
           Va doresc lectura placuta!:)

           M-am apropiat cu pasi tremuratori de geamul din salonul bunicului meu. Cerul era intunecos, de un albastru coplesitor, cu nuante de gri. Era greu, apasator, parea ca vrea sa acopere cu toata suprafata lui, intr-o nuanta lipsita de lumina, intreg orasul...

           Soarele nu isi mai facuse aparitia de aproape o saptamana. Vantul sufla cu nepasare, iar norii, in loc sa pluteasca si sa creeze forme in care visele se pierd, stateau amenintand sa cada, deasupra cladirilor inalte, luminate de electricitate...

             Se auzi un tusit infundat...m-am intors imediat, si l-am vazut pe un alt pacient din salon cum se intinde sa ia o gura mica de apa...Cu grija imensa o inghiti si o puse inapoi pe masa cana cu flori de culoarea chihlimbarului incrustate pe portelanul alb...Alb...Toti peretii erau albi...Nu era pic de viata in aceasta cladire...Totul era asa monoton...Atat de deprimant...

            Privirea mi se indrepta catre patul bunicului meu. In sfarsit, a reusit sa adoarma putin...Firele de oxigen il ajutau...Probabil perfuzia abia terminata avuse un efect linistitor, calmant...Poate fusese somnifer..Dar, oricum, dormea linistit...DIn cand in cand se mai auzea cate un horcait, cate o respiratie sacadata, dar in rest, dormea...

               M-am uitat din nou catre persoana care tocmai se intinse si se uita acum la mine, cu privire rugatoare...Ce incerca sa imi spuna...? Ma uitam la el...Si privirea imi cazu pe bratul sau. Era un tatuaj care imi atrasese atentia...O chitara cu modele de flori, cu note muzicale iesind afara, in jurul careia se incolacise un sarpe...Un tatuaj negru, langa care scria, cu litere marunte, cu ondulari minunate, un nume: ,,Alicia"...

              Un zambet abia observabil imi aparu in coltul gurii, gandindu-ma la viata pe care acest om a avut-o inainte sa ajunga asa...Cine era Alicia? Ce reprezenta chitara pentru el? Dar sarpele?

             Zambetul disparu la fel de repede...De ce atatea vieti erau rapite de aceasta boala? Era un mosnstru. Un monstru care distrugea pe oricine...De ce? De ce fura atatea momente frumoase, si indeparta oamenii odata puternici de familiile si vietile lor normale, si ii transforma in persoana fara vlaga, fara forta...De ce...?

           Am tresarit usor cand barbatul isi drese vocea. Nici nu am realizat cum privirea imi ramasese fixata pe bratul lui. De cand stateam asa si gandeam...?

           - Alice este femeia cea mai draga sufletului meu...

         Imi spuse el, cu voce stinsa...Soaptele lui, insa, le auzeam clar...Avea de gand sa imi spuna povestea lui? Avea sa se chinuie sa vorbeasca, chiar daca fiecare sunet eliberat ii ranea gatul si ii chinuia respiratia? Chiar daca fiecare fraza il obosea mai tare? Avea sa imi impartaseasca amintirile sale...?

          Imi facu semn din privire sa ma asez langa el. Asa am si facut, in timp ce ma uitam in ochii lui, in acea privire secata de tristete si chin, de nopti nedormite si zile nemancate...Ce ascundea aceasta privire? I-am zambit usor, binevoitor, incurajandu-l sa continue...

          - Nu am fost asa dintotdeauna...Imi amintesc in copilarie...

          Pe fata i se asternu un zambet luminos. Povestea fu intrerupta de un scurt moment de tuse sufocanta. Apoi continua, cu aceeasi voce stinsa:

         - In copilarie, la fiecare raceala, mama ma punea in pat, si eu nu as fi stat niciodata...Eram plin de energie si viata...Cat era ziua de lunga saream si topaiam...Venea tata pe camp dupa mine...Nu imi placea la scoala. Mereu fugeam si ma duceam in camp, la oi...Iarba frageda, si florile parfumate, intre mioarele cu blanita lor pufoasa...la aer curat...acolo imi placea mie...Ma urcam pe cate o mia, si stateam acolo cat era ziua de lunga...Apoi venea tata cu joarda dupa mine si ma fugarea pana acasa...