Povestea Gabrielei
Sunt o persoana oribila. Mai bine nu as fi existat niciodata. De ce trebuie sa ranesc pe toata lumea. Pe Andy il fac sa sufere din cauza ca nu ma pot decide , iar Vlad... cred ca si el si-ar dorii sa dispar. Nu l-am mai vazut de o saptamana. De atunci am tot incercat sa vorbesc cu el dar degeaba. Nici nu ma priveste in ochi sau cand o face, are o privire plina de dezgust si dezamagire. Stiu ca este doar vina mea...
Stau pe spate si privesc cerul instelat. De mult nu am mai vazut atatea stele. Sunt tare frumoase. Atunci simt o persoana care se aseaza langa mine. Intorc capul si il vad pe Andy. Niciodata nu stiu ce sa ii spun...
-Cum te mai simti Gaby? zice el cu o voce putin ragusita.
-Nici eu nu stiu. De ce totul trebuie sa fie asa greu? De ce? Mi-as dori ca totul sa se termine odata , iar eu sa dispar. Sa nu mai ranesc pe nimeni.
-Niciodata sa nu mai spui asta, zice el mangaindu-mi obrazul. Tu esti o persoana foarte special pentru noi toti..chiar si pentru Vlad. Il cunosc bine si se vede ca te iubeste din tot sufletul. Dar n-am ce face. Am aceleasi sentimente pentru tine...Te iub-
-Te rog, nu o spune, nu acuma. Chiar nu vreau sa te ranesc cand habar n-am ce simt.
-Este in regula, stiam ca asa va fi. Dar tine minte, orice s-ar intampla eu voi fi aici pentru tine. Chiar daca vei ramane cu mine sau nu.
El se apleaca usor spre mine si ma saruta pe frunte, dupa care pleaca. Mai stau cateva minute dupa care intru in casa.
***
Astazi incepe scoala si sincer nu vreau deloc sa ma intorc in acel loc. Mi-e deja sila sa imi reamintesc tot ce s-a intamplat acolo. M-am imbracat intr-un tricou mov pe care scria numele uneia dintre trupele mele favorite "Halestorm", o fusta neagra si niste ghete negre.Mi-am luat si geaca pe mine si am plecat spre scoala. Nici nu am ajuns bine ca am si dat de Vlad. Perfect. Imi este deja rusine sa il privesc, insa nu imi pot lua ochii de la el. Poarta niste blugi negri rupti si o camasa alba stramta care ii scoate muschii in evidenta. Doamne imi vine sa lesin. Cat de bine poate arata. Nu stau mult ca lnga el apare Andy, imbracat intr-un maieu negru si niste blugi stramti. Ii privesc pe amandoi , muscandu-mi buza inferioara pentru a nu incepe sa balesc. Doamne, cat pot fi de penibila!!! Imi intorc capul si privesc elevi de pe holurile scolii. Atunci o vad pe Tiff de brat cu un blond slabut, mic de inaltime si cu ochii albastri ca cerul. Macar ea si-a gasit pe cineva.
Dupa ce il vad pe Andy plecand , ma indrept catre Vlad privind in jos. Ajuns langa el imi ridic usor capul, dar ma pierd in privirea lui. Nu mai este ca mai demult. Este rece.
-Vlad, eu-..
-Daca ai venit sa iti ceri iertare din nou, mai bine pleaca! zice el privindu-ma in ochi.
-Nu stiu ce sa mai spun. Ce trebuie sa fac ca sa ma poti ierta...?
-Nu ai ce face. Este prea tarziu.
-Vlad, te rog, zic simtind cum lacrimile incep sa-mi curga pe obrajii reci.
-Mai bine ai pleca Gaby. Chiar nu vreau sa mai am de-a face cu tine.
-Nu spune asta.
-Trebuia sa te gandesti la asta cand ti-o trageai cu Andy. Dar cred ca te simteai prea bine ca sa te gandesti si la idiotul de mine.
Atunci se intoarce si pleaca in clasa. Am fugit intr-un colt al scolii unde stiam ca nu ma poate vedea nimeni si am inceput sa plang in hohote. Am stat asa cateva minute dupa care am tresarit la atingerea cuiva. Era Andy. Il priveam cu ochii inlacrimati. Nu mai rezist. Am sarit la el in brate si am inceput sa plang cat puteam de tare. Acesta ma imbratisa calduros si iubitor, in timp ce ma mangaia bland pe cap. Am stat asa cam zece minute, nici nu imi mai pasa ca avem ore. Mi-am ridicat capul spre el si il priveam atent. Atunci am simtit cum buzele noastre s-au intalnit intr-un sarut pasional, dar care nu dureaza mult deoarece Andy se desprinde repede de mine.
