Sacrificiul

Sansa(2)

Aud vocea mamei.

-Mira, ai venit acasa?

Ma ridic din canapea si ma arat somnoroasa, mamei.

-Da! Nu prea ma simteam bine! mint eu.

-Ce s-a intamplat? Ai patit ceva? intreaba mama agitata.

Vine spre mine si imi pune mana pe frunte verificandu-mi temperatura.

-Inceteaza mama!-ma smucesc din lipirea mainii ei de pe fruntea mea. Aveam doar o mica durere de cap.

-Haide sa facem o plimbare prin parc, aerul curat iti va face bine!

-Buna idee, mi-ar prinde bine...

Dar, nu termin bine fraza ca mama este distrasa de un telefon. Ciulesc bine urechile ca sa-mi dau seama ce ar putea sa se intample, dar nu apuc sa actionez caci mama incheie "discutia".

Se indreapta spre mine:

-Mira, scumpo, trebuie sa plec! Am o sedinta urgenta! spune grabita in timp ce iti apuca haina subtirica si geanta. Ne vedem cam peste o ora in parc, asa cum am stabilit!

-Am inteles, mama! Ne vedem acolo!

O sarut dulce pe obrajii imbujorati si o privesc in continuare cum coboara scarile cu repeziciune.

Ma duc in camera mea, ma asez turceste in pat si scot dintr-o cutie prafuita cateva fotografii vechi. Incep sa ma stramb si sa schitez in marginea gurii cate-un zambet, cand aud pe cineva care bate la usa.

"Aloo, s-a inventat soneria!"

Ma indrept spre usa si o deschid...Suflarea mi s-a taiat.

-Eric? Ce faci tu aici?

-Mira, imi pare rau...

-De-ajuns, pleaca!

Inchid usa, dar mana lui se opune.

-Macar accepta asta, te rog!

Imi intinde o sacosa, pe care o iau mai mult din curiozitate. Ma uit si zaresc ceva rosu si catifelat.

-Rochita! Dar..cum? spun eu mirata dupa ce constat ca e identica cu cea distrusa.

-Ti-am zis! Imi pare rau! Nu pot lasa un accident sa intervina intre noi!

Imi zambeste!

"Blestemat sa fie zambetul ala perfect al tau! Of, inceteaza!"

-Multumesc, Eric! Dragut din partea ta, chiar daca nu are aceeasi semnificatie ca cea "veche". Nu ma asteptam! Recunosc, ca a fost un accident. Reactia mea...ei bine, tata era la mijloc.

Tac. E o tacere profunda!

-Vrei sa mergem undeva? Poate..-spulbera tacerea.

-Tocmai ma pregateam sa ies. Ma voi intalni in parc cu mama cam peste o jumatate de ora.

-Mi-ar face placere sa te insotesc. Bineinteles daca-mi dai voie!-din nou fata aceea nevinovata.

Oftez.

-Sa mergem, atunci!

***

"De ce se uita asa? Am ceva pe fata?"

-Ce este? La ce te uiti?-intreb deranjata de modul in care, practic, se holba la mine, in timp ce coboram scarile.

-Mereu esti asa tafnoasa?

-Nu sunt tafnoasa, bine? N-am fost tafnoasa, nu sunt si nu voi fi...ce te face sa crezi asta?